Mai multe trenuri spre mare și munte, de Rusalii. Anunţ CFR Călători
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
CFR Călători a anunțat, vineri, că suplimentează capacitatea trenurilor spre litoral și spre Valea Prahovei, în minivacanța de Rusalii.

Potrivit unui comunicat al CFR Călători, unele trenuri vor avea un număr dublu de locuri față de zilele obișnuite.

„Datorită solicitărilor mai mari față de weekendurile precedente, CFR Călători a decis să introducă în compunerea trenurilor pentru aceste destinații mai multe vagoane, în limita parcului disponibil. Astfel trenurile spre/dinpre Constanța sau spre/dinspre Brașov vor pleca din stația de formare chiar și cu un număr dublu de locuri. În total, până la acest moment, sunt puse la dispoziția călătorilor pentru acest sfârșit de săptămână un număr suplimentar de 160 de vagoane, cu aproximativ 12.000 de locuri”, se arată în comunicat.

CFR Călători dă ca exemplu trenurile IR 1681, IR 1682, IR 1683, IR 1684 pe relația București – Constanța și retur, care au vineri 8 vagoane și 590 de locuri, ceea ce înseamnă o creștere a capacității de transport la 220% față de o zi obișnuită, în timp ce sâmbătă acestea vor avea 9 vagoane și 650 de locuri.

De asemenea, trenul IR 1646 Brașov – București pleacă sâmbătă și luni cu 10 vagoane și 780 de locuri, față de 440 într-o zi obișnuită. CFR Călători recomandă pasagerilor să nu aleagă doar trenurile de la orele de vârf. De asemenea, compania recomandă cumpărarea online a biletelor de tren pentru a evita aglomerația la ghișee și manipularea banilor în numerar. Masca de protecție în trenuri este obligatorie pe toată durata călătoriei, amintește CFR Călători, potrivit Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel