Chitaristul Eddie Van Halen ar urma tratament pentru cancer la gât
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Chitaristul Eddie Van Halen, cofondator al formaţiei rock Van Halen, a fost diagnosticat cu cancer la gât şi se deplasează regulat între Statele Unite şi Germania pentru tratament, relatează site-ul de mondene TMZ.

Chitaristul american de origine olandeză, în vârstă de 64 de ani, a fost diagnosticat cu cancer oral în urmă cu 20 de ani. Potrivit unor surse apropiate muzicianului, de-a lungul timpului celulele canceroase au migrat în zona gâtului, iar medicii au fost nevoiţi să le îndepărteze.

Eddie Van Halen bănuieşte că a dezvoltat cancer oral din cauza penelor de chitară din metal, pe care le-a folosit peste două decenii şi pe care obişnuia să le ţină în gură.

Am folosit pene de metal - din alamă şi cupru - pe care le ţineam mereu în gură, exact acolo unde am dezvoltat cancer la limbă. În plus, practic trăiesc într-un studio de înregistrări care este plin cu energie electromagnetică. Asta e o teorie. Fumam şi luam multe droguri. Dar plămânii mei sunt curaţi. E o teorie a mea, însă medicii spun că este posibil, a declarat artistul în 2015, după cum aminteşte contactmusic.com.

În anul 2000, la puţin timp după ce a fost diagnosticat cu cancer oral, medicii i-au extirpat aproximativ o treime din limbă, notează TMZ.

În ultimii cinci ani, Eddie Van Halen s-a deplasat regulat în Germania pentru radioterapie, potrivit surselor apropiate.

În ceea ce priveşte starea actuală de sănătate a muzicianului, circulă numeroase zvonuri, însă cei care îl cunosc susţin că este bine, cel puţin în aparenţă, notează TMZ.

Pe numele său real Edward Lodewijk van Halen, artistul născut în 1955 în Amsterdam a fondat în 1972 o formaţie, alături de fratele său, Alex Van Halen. În 1974, cei doi şi-au intitulat trupa Van Halen. Grupul a cunoscut succesul pe scena muzicală din Los Angeles în anii '70 şi s-a bucurat ulterior de numeroase premii, devenind una dintre cel mai bine vândute formaţii din Statele Unite şi din lume.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel