Înconjurat de socialiști, Vlad Bătrîncea, vicepreședintele PSRM, conduce ședința Parlamentului de la Chișinău, iar Proiectul de lege privind preluarea SIS-ului din subordinea președintelui este votat în două lecturi. Niciun proiect nu este prezentat și nici examinat, toate documentele sunt doar supuse votului și aprobate de PSRM și Partidul Șor.
În tot acest timp, deputați din opoziție și-au exprimat dezacordul față de proiectele respective și au anunțat că, dacă va fi necesar, vor împiedica aprobarea acestora, blocând tribuna centrală a Parlamentului.
Totodată, în urmă cu puțin timp au fost auzite fluierături și au existat îmbrânceli în Parlament. Ministrul Finanțelor a fost huiduit de opoziție în timp ce a început să prezinte politica bugetar fiscală: „Terminați chestia asta”. În replică, socialiștii au anunțat pauză.
După pauza anunțată în plen, atunci când opoziția a blocat tribuna, deputații au revenit în ședință, însă nu pentru mult timp. În timp ce deputații Platformei DA și PAS au continuat să blocheze tribuna centrală a Parlamentului, vicepreședintele socialist Vlad Batrâncea a propus examinarea celor trei proiecte ale bugetelor anuale elaborate de Guvern, informează Ziarul de Gardă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Românii apreciază mai mult influencerii și vedetele decât medicii și profesorii. Sociolog: În topul profesiilor din SUA, artiștii sunt la nivel cu electricienii
- Sistemul RO-Alert și copiii dispăruți. Despescu: Numai prin sprijinul comunității putem avea un rezultat rapid
- Răzvan Dumitrescu, întrebare pentru George Tuță: De ce trebuia să guverneze PNL cu USR când PSD-PNL asigurase stabilitate în trecut?