Efectul zăpezii depuse pe carosabil s-a făcut simțit imediat în trafic, circulația fiind mult îngreunată, mai ales că la sol, zăpada s-a transformat într-un fel de clisă alunecoasă. În scurt timp, cozi imense s-au format la intrările și ieșirile din oraș, dar și în zone cu pante, precum la Grupul Școlar, fiind mașini care nu au mai reușit să urce, deoarece patinau prea tare, scrie Monitorul de Suceava.
Chiar dacă cei care se ocupă de salubrizarea stradală au ieșit în trafic cu cinci mașini de deszăpezire, intervenția acestora abia dacă s-a făcut simțită pe alocuri, mai ales că din urmă deja se depunea alt strat de zăpadă.
Numărul utilajelor de deszăpezire scoase în trafic a fost suplimentat pe parcurs, dar cum unele artere erau blocate, nici acestea nu au mai ajuns să își facă treaba, cum ar fi fost necesar.
Nu este exclus ca o parte dintre probleme să fie cauzate și de mașini aflate în trafic, neechipate pentru circulație pe timp de iarnă, dar și lipsa de reacție a celor care au de intervenit, într-un oraș în care circulă zilnic zeci de mii de mașini, a dus la haosul creat pe străzi în “Vinerea Verde”, cum au declarat autoritățile ziua de 12 martie, pentru a încuraja mersul pe jos sau cu mijloace alternative de deplasare, nu cu mașinile personale.
Vezi FOTO pe Monitorul de Suceava.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Epidemie de gripă și scarlatină în România! Informații de ultimă oră
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală
- Nu e perioada planurilor. Daniela Simulescu: Să nu te superi că lucrurile nu ies cum ai visat azi-noapte!
- Cum a ajuns obez un copil de mare sportiv. Psiholog: Și-a arătat trei traume din două propoziții
- Sectorul 1, după ce Clotilde a promis creșe, grădinițe și școli: 800 de copii au rămas de din afară