Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat, luni, la o întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie, că trebuie găsite soluţii pentru a asigura pacienţilor "un acces cât mai facil la servicii medicale", iar, acolo unde este posibil, acestea să fie acordate în medicina primară, fără ca pacienţii "să mai fie plimbaţi pe drumuri de la un medic la altul".
"Trebuie sa găsim soluţii pentru a asigura pacienţilor un acces cât mai facil la servicii medicale şi, acolo unde este posibil, să le acordăm aceste servicii în medicina primară, fără să îi mai plimbăm pe drumuri de la un medic la altul. Bineînţeles, trebuie să identificăm metode de simplificare care să nu afecteze calitatea actului medical. Aceste metode vor aduce, cu siguranţă, şi economii în sistem, care vor fi utilizate tot pentru pacienţi", a declarat Vasile Ciurchea, citat într-un comunicat de presă.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate şi reprezentanţii medicilor de familie au dezbătut luni proiectul normelor de aplicare a Contractului-cadru pe anii 2020 - 2023.
"În perioada următoare, la CNAS au loc întâlniri cu organizaţiile patronale, sindicale şi profesionale reprezentative din domeniul medical pentru discutarea proiectului normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru care va reglementa condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru următorii 4 ani. Astăzi, începând cu ora 9,30, au avut loc consultările cu reprezentanţii medicilor de familie, în cadrul cărora s-a dezbătut o serie de propuneri ale acestora. Unele propuneri au fost agreate sau au fost eliminate de comun acord", afirmă sursa citată.
Preşedintele CNAS a propus o nouă întâlnire cu reprezentanţii medicilor de familie, la care să participe şi reprezentanţi ai celorlalte specialităţi medicale, în cadrul căreia să poată fi identificată "o arie mai largă" de servicii medicale care să poată fi acordate pacienţilor în medicina primară. AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...