Concurs de creație, ilustrații de carte la Muzeul Literaturii Române
Data publicării:
Autor: Flaviu Predescu
WhatsApp
Din dorința de a păstra o legătură strânsă cu artiștii colaboratori sau admiratori ai Muzeului Național al Literaturii Române, în această perioadă în care trebuie să fim responsabili și să rămânem în case, dar și din dorința de a vă stimula creativitatea și de a continua seria evenimentelor frumoase cu care v-am obișnuit, vă propunem un concurs de creație: realizarea de ilustrații pentru un poem ales de noi.

Înscrierile pentru concursul de creație (ilustrații de carte) dedicat prietenilor MNLR sunt în toi, iar noi am început să primim lucrările voastre. Vă reamintim, premiul va consta în organizarea unei expoziții personale, în spațiile expoziționale ale MNLR din Calea Griviței 64 – 66, pe parcursul anului 2020 și invitarea câștigătorului la una dintre lecturile ediției de anul viitor a Festivalului Internațional de Poezie București. Înscrierea între 1 aprilie și 15 mai 2020, arată un comunicat MNLR.

Poemul pentru care vă propunem să realizați ilustrații (minim două) aparține poetei poloneze Zofia  Bałdyga, una dintre invitatele ediției FIPB din 2018.

„Vă încurajăm să parcurgeți poemul ales de noi și să ne trimiteți, până pe 15 mai 2020, ilustrațiile voastre!”

 

Textul poemului propus pentru ilustrat:

Un dans ți-oi arăta, dar fără ritm.
Pantofi cu toc încalț peste șosete, căci nu vreau să mă
doară.
Acolo apoi ți-oi spune de unde vin, dar și povestea care sunt.
Venit-am dintr-un loc din toiul întâmplării și știi – acolo nu-s
simbouri, nici măsuri.
Stăm jos în jurul unui foc: în buzunare avem chibrituri rupte,
brichete în sutienul de culoarea negreșită a unor ochi:
turcoaz, smarald – dar unde e safirul, de ce-am uitat de
amarantă.
Avem destul material pentru fuste lungi, dar prea puțin
spre-a isprăvi acoperișul: să nu avem deasupra capului doar
cerul ce-oricând se poate-aprinde.
Primejdie de ne-o paște, dragul meu, tu în pămant să mă
îngropi.
Cu pași mici spre perete să te-ndrepți.
Și ale tale degete murdare dragonului în ochi să i le-mplânți.

Traducere în romană de Mircea Dan Duță


Grupul țintă:

· Elevi în anii terminali ai liceelor de Artă

· Studenți ai universităților de Arte

· Artiști plastici

Regulament:

Lucrările vor fi expediate electronic, la adresa [email protected], în perioada 1 aprilie – 15 mai 2020, însoțite de fișa de înscriere (anexa)
Anexa inscriere

Etapele de desfășurare ale concursului:

1 aprilie – 15 mai: primirea lucrărilor
1 – 15 iunie: jurizarea lucrărilor
20 iunie: anunțarea rezultatelor

Juriul va fi alcătuit din:

Mircia Dumitrescu – președintele juriului
Prof.univ. dr. Ioan Cristescu – vicepreședinte
Alina Niculescu – membru

Lucrările vor fi expediate electronic, la adresa [email protected], în perioada 1 aprilie – 15 mai 2020.

 

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel