Concursul de creaţie literară "Vasile Voiculescu" şi-a desemnat câştigătorii
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
A doua ediţie a Concursului de creaţie literară "Vasile Voiculescu", dedicat exclusiv studenţilor Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila", şi-a desemnat câştigătorii în cadrul unei gale ce a avut loc joi în Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti, scrie Agerpres. 

Potrivit unui comunicat de presă al UMF "Carol Davila", la această ediţie a Concursului de creaţie literară "Vasile Voiculescu" podiumul a fost ocupat de către studentele UMF "Carol Davila ", Amalia Georgiana Cernat-Ştefan (premiul I), Oana Brînduşe (premiul II) şi Cătălina Ceauşescu (premiul III).

Valoarea acestor premii a totalizat 1.800 de euro, la care organizatorii au adăugat şi multe volume de specialitate, dar şi beletristică, oferite de către Editura Universitară "Carol Davila".

Anul acesta, componenţa juriului a fost una de excepţie, avându-i în prim-plan pe scriitorul şi jurnalistul Dan Cipariu, poetul şi scenaristul Florin Iaru, profesorul şi scriitorul Bogdan O. Popescu, prorector al UMF "Carol Davila", precum şi câştigătorul primei ediţii a Concursului "Vasile Voiculescu" din 2018, absolvent al UMF "Carol Davila", poetul şi medicul Ioan Mirea.

La startul acestei competiţii, demarată la începutul lunii octombrie, s-au înscris iniţial 72 de studenţi cu aproximativ 200 de poeme, însă selecţia juriului a adus în finala concursului 10 creaţii poetice de excepţie ale studenţilor medicinişti.

"Eu sunt extrem de bucuros. În Aula Bibliotecii Centrale Universitare "Carol I" din Bucureşti au fost, seara trecută, cu mult peste 100 de studenţi care au ascultat poeziile colegilor lor . Mă bucur că, împreună cu bunii mei prieteni, Florin Iaru şi Dan Mircea Cipariu, am reuşit să aşezăm încă un eveniment în calendarul universităţii noastre, confirmând peste timp ideea că medicii se îndreaptă nu doar spre ştiinţă, ci şi spre artă şi cultură. Felicit Societatea Studenţilor în Medicină din Bucureşti pentru entuziasm şi profesionalism. Va urma cu siguranţă la anul o nouă ediţie", a declarat preşedintele juriului, prof. dr. Bogdan O. Popescu, prorector al UMF "Carol Davila" din Bucureşti, citată în comunicatul de presă.

"Mă bucur nespus că am ajuns cu Concursul de Creaţie literară "V. Voiculescu" la a doua ediţie. Maturitatea şi noutatea au fost prezente din belşug în seara premierii, fiind un deliciu să audiem poeziile finaliste. Sunt foarte încântată de direcţia în care o ia acest demers al studenţilor medicinişti de a se familiariza cu poezia până devin ei înşişi poezie. Mulţumesc pe această cale organizatorilor, juriului, trupei de teatru MD Drama şi nu în ultimul rând participanţilor, care au adus în concurs texte în diferite stiluri, teme şi limbi!", a declarat Amalia Georgiana Cernat-Ştefan, studentă în anul 6, câştigătoarea premiului I.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel