Conf.dr. Gabriel Constantinescu, la Academia de Sănătate
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Dana Lascu
WhatsApp
Conf.dr. Gabriel Constantinescu va fi invitatul de luni al emisiunii Academia de Sănătate, transmisă de DC MEDICAL, de la ora 11.00.

Luni, 29 octombrie 2018, la emisiunea Academia de Sănătate, difuzată de DC MEDICAL, invitatul profesorului Irinel Popescu este conf.dr. Gabriel Constantinescu, care va vorbi despre noutăți în materie de gastroenterologie și medicină internă.

Conf.dr. Gabriel Constantinescu este doctor în științe medicale, șef de lucrări la Universitatea de Medicină „Carol Davila" din București, medic primar Gastroenterologie și Boli Interne, șeful Secției I Clinică Gastroenterologie de la Spitalul de Urgență Floreasca din București.
Specializat în endoscopie diagnostică și intervenționalăă, conf. dr, Gabriel Constantinescu are la activ 13.500 explorări.

Arii de expertiză

Printre ariile sale de interes se numără: endoscopia intervențională în practica de spital și ambulatoriu – ERCP (investigație imagistică utilizată pentru vizualizarea căilor biliare și pancreatice, care constă în introducerea unei substanțe de contrast în căile biliare și pancreatice pentru vizualizarea lor radiologică), stentarea tubului digestiv, mucosectomiile și hemoragiile digestive.

Interviul va putea fi urmărit pe pagina de Facebook și pe canalul de Youtube ale DC MEDICAL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel