Conflict preşedinte - Guvern. Toni Greblă: Asta ar trebui să facă preşedintele, nu să blocheze artificial lucrurile
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Secretarul general al Guvernului, Toni Greblă, a menţionat la finalul şedinţei CCR de miercuri că şeful statului trebuie să îşi exercite rolul de mediator, nu să blocheze lucrurile artificial. 

"Trebuie luate în calcul prevederile constituţionale, care instituie funcţiile de ministru interimar pe 45 de zile tocmai pentru ca, în acest interval, partidele politice, alianţele să se contureze tocmai pentru a putea veni în faţa Parlamentului cu acea echipă guvernamentală care să aibă susţinerea unei majorităţi. Pentru acest lucru, când a fost gândită Constituţia, a fost inventată această funcţie a ministrului interimar care trebuie să ia locul aproape instantaneu ministrului titular - preşedintele neavând aici niciun fel de marjă de manevră - pentru ca, într-un interval de până la 45 de zile, prin negocieri între partidele politice, inclusiv prin aportul de mediator al preşedintelui României, era exemplul clasic în care trebuia să fi chemat partidele politice la consultări, să facă consultări adevărate, pentru a putea să fie degajată o majoritate parlamentară care să asigure sprijinul necesar unei bune funcţionări a guvernării", a spus Greblă, la finalul şedinţei CCR privind sesizarea referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională dintre prim-ministru şi preşedintele României.

Campania electorală, factor determinant

Secretarul general al Guvernului a afirmat că, probabil, acţiunile şefului statului au fost determinate şi de apropierea declanşării campaniei electorale pentru alegerile din noiembrie.

"Odată ce se conturează cel puţin un blocaj instituţional, preşedintele, în orice împrejurare, şi oricare preşedinte poate să folosească această prerogativă constituţională de a încerca să deblocheze lucrurile şi nu de a le bloca, artificial, aşa cum face acum, probabil, şi din cauza faptului că ne apropiem de începutul oficial al campaniei", a susţinut Greblă.

Potrivit acestuia, Constituţia trebuie interpretată în sensul în care să producă consecinţe juridice, să uşureze funcţionarea instituţiilor şi autorităţilor statului, să deblocheze mecanisme.

"Din acest motiv, Curtea Constituţională (...) va constata existenţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de refuzul preşedintelui de a numi cel puţin din miniştrii interimari, iar prin acea decizie în mod sigur Curtea Constituţională va arăta şi calea de urmat pe care instituţiile implicate în acest conflict trebuie s-o aibă pentru a pune capăt unui blocaj instituţional, unui blocaj guvernamental care este mult mai amplu, mult mai dur, mult mai greu de suportat decât ceea ce am făcut noi prin desemnarea unui ordonator principal de credit. Ministerele au mult mai multe atribuţii şi, dacă mă refer la Ministerul de Interne, care este fără titular în prezent, Ministerul de Interne printre altele este pionul principal în organizarea alegerilor", a completat Toni Greblă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel