Constantin Toma, zece dosare penale pe numele lui: NU AM LUAT niciun leu! Mafia este activă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Primarul Buzăului și liderul PSD: Toma și Ciolacu
Primarul Buzăului și liderul PSD: Toma și Ciolacu
Constantin Toma, edilul Buzăului, a spus că pe numele său ar fi fost pornite zece acțiuni de urmărire penală, deși se află în fruntea Primăriei de numai doi ani. De altfel, preşedintele organizaţiei municipale a PSD Buzău a subliniat faptul că nu a pus mâna pe un leu.

”Am ajuns la zece dosare penale şi o plângere la Agenţia Naţională de Integritate, iar aceasta neluând niciun leu şpagă! Nu mă plâng și nu mă voi lăsa!”, a zis Constantin Toma care a precizat că deranjează ”mafia care a stăpânit Buzăul douăzeci de ani şi care mafie nu este terminată, este activă în continuare şi este peste tot”. Edilul a spus că speră ca orașul să scape de mafie pentru a putea dezvolta comunitatea.

Într-un interviu din aprilie 2016, la DC News, Constantin Toma, mai degrabă tehnocrat decât politician, spunea că s-au pus la bătaie 100.000 de euro pentru capul său, doar-doar nu va fi el candidatul PSD pentru primărie. Pentru că se știe că PSD-ul câștiga la Buzău indiferent de omul propulsat. Se știa că este un om care va dezgropa morți dacă trebuie, dovadă că până și Cezar Preda l-ar fi vrut candidat din partea PNL. "Am văzut că prietenul meu candidează la primărie din partea PSD. Îmi pare rău. Mi-aș fi dorit să vină alături de dreapta și participe până la urmă la o relansare economică, așa cum spune domnia sa că își dorește", spunea Cezar Preda în campania electorală de la locale.

"Cele mai multe lupte interne le-a dus Marcel Ciolacu, președintele PSD Buzău. O grupare a încercat să nu ajung eu acolo. Au fost tot felul de informații că ar fi pus niște sume pe capul meu să nu ajung acolo. Eu sunt un tip foarte scump și m-au valorat cam puțin, la 100.000 de euro. Eu consider că valorez mult mai mult", declara Constantin Toma la DC News Live în 2016.

Două bătălii

La acel moment, deputatul Marcel Ciolacu, lider PSD Buzău, contactat de DC News, și-a spus un punct de vedere pe marginea acestui subiect, subiect care părea nelămurit până acum.

"Acum pot să spun asta, au fost de fapt două bătălii: una în interiorul PSD şi una în interiorul meu. Prima a fost cea mai vizibilă.

În momentul în care am fost ales preşedintele PSD Buzău am spus cât se poate de clar: voi despărţi administraţia de politică. Şi mă bucur că am rezistat atât atacurile cât şi tentaţiilor. Aşa am ajuns să-l propun pe Constantin Toma organizației municipale. Un om care a muncit toată viaţă, care are rezultate, care ştie administraţie şi leadership şi care înţelege politică.

Însă, reflexul unei organizaţii politice este să propună pe cineva din interior pentru o funcţie aşa de importantă. Din multe motive, unele justificate, altele nu. Şi atunci, prima reacţie a fost de respingere. Mai mult, mulţi dintre colegii mei au venit cu o propunere care îţi atinge orgoliul: candidează tu Marcel Ciolacu! De aceea vă spuneam că a existat şi cea de a două luptă, în interiorul meu, de a rezistă acestei tentaţii mari", ne-a spus Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel