Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat, sâmbătă, pe site-ul său oficial, că un al doilea arbitru a fost depistat pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, acesta fiind oprit de la delegări împreună cu ceilalţi membri ai brigăzii sale, scrie Agerpres.
"Federaţia Română de Fotbal anunţă că încă un arbitru a fost depistat pozitiv în urma testărilor efectuate în ultimele zile. Arbitrul depistat pozitiv a fost retras de la delegări împreună cu toată brigada sa şi nu va mai fi delegat în acest final de sezon. De asemenea, colegii săi au intrat în izolare, urmând ca luni să repete testele", se arată pe site-ul citat.
Testați pentru coronavirus
"Lotul pentru Liga I şi Liga a II-a cuprinde 70 de arbitri. Aceştia au efectuat până acum trei teste, de la începutul lunii iunie şi până în prezent. Costurile acestor testări sunt suportate integral de Federaţia Română de Fotbal", mai menţionează FRF.
La 2 iulie, FRF anunţa că în urma testărilor efectuate în ultima perioadă un arbitru de Liga a II-a a fost depistat pozitiv la COVID-19.
În urma testării pozitive a celui de-al doilea arbitru, numărul cazurilor de COVID-19 din fotbalul românesc se ridică la 14. De la reluarea Ligii I, au fost confirmate 4 cazuri de infectare cu COVID-19, unul la un angajat al clubului Dinamo şi trei la FC Botoşani, medicul echipei şi doi jucători (unul căpitanul Jonathan Rodriguez), ceea ce a dus la suspendarea meciurilor celor două formaţii şi deschiderea unor anchete epidemiologice de către Direcţiile de Sănătate Publică. De asemenea, la 24 iunie, doi fotbaliştii ai echipei din Liga a II-a Concordia Chiajna, Andrei Marc (27 ani) şi Ionuţ Biceanu (26 ani), au fost testaţi pozitiv. În 2 iulie, FRF a anunţat că 6 angajaţi ai clubului din Liga a II-a Petrolul Ploieşti au fost testaţi pozitiv la coronavirus. La 2 şi 4 iulie au fost depistaţi pozitiv doi arbitri din lotul pentru primele două eşaloane.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- BANCUL ZILEI: Ardeleanul și-a cumpărat ochelari...
- Horoscop 8 mai: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care primește bani. Nu te vei bucura prea mult de ei
- Cod Galben de ploi torențiale, grindină și vijelii. Zonele vizate
- De ce a câștigat, de fapt, România procesul privind Roșia Montană. Motivarea Tribunalului arbitral al Băncii Mondiale (ICSID)
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Klaus Iohannis la Casa Albă. Chirieac: "Joe Biden a vrut să-i scoată fața" / Ciuvică: "S-au agitat mult"
- Monica Pop demontează o ipoteză în cazul lui Florin Piersic: Nimeni nu spune așa ceva pentru că nimănui nu-i convine
- "Ceaușescu ocupă locul 1 la popularitate în rândul românilor". Camelia Csiki: Mi se pare incredibil
- Noile reguli care ar putea apărea pe plajele din România. Vești bune pentru o anumită categorie de români
- "Atenție maximă când ajungeți într-un hotel pe care nu îl cunoașteți!". Oana Turcu, de urgență la spital, în Dubai: "Efectiv curgeau lacrimile șiroaie"
- Situația în care Piedone s-ar putea retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Ciuvică: Nu are cum. Ar face o prostie