Covasna: Mai multe blocuri din Sfântu Gheorghe incluse în programul de colectare a deşeurilor biodegradabile
Data publicării:
Autor: Giorgiana Croitoru
WhatsApp
Societatea de salubritate Tega din Sfântu Gheorghe a anunţat extinderea programului de colectare a deşeurilor biodegradabile în zona blocurilor, urmând, în acest scop, să distribuie recipiente locatarilor din zonele vizate.

Potrivit directorului Tega, Mathe Laszlo, compania de salubritate a început în acest an să colecteze şi să transporte deşeurile biodegradabile şi din zona blocurilor, arătând că în cazul caselor particulare acţiunea se derulează foarte bine, citează Agerpres. 

"În Cartierul Simeria am implementat programul în două faze. Mai întâi am colectat materialele biodegradabile de două ori pe săptămână, apoi am pus containere separate în fiecare punct de colectare, unul fiind special pentru acest scop (...) În cazul caselor particulare din Sfântu Gheorghe, colectarea deşeurilor biodegradabile este excelentă, iar provocarea o reprezintă apartamentele de la blocuri, deoarece până acum nu exista posibilitatea de a colecta deşeurile care se descompun", a declarat el.

Mathe Laszlo a mai spus că materia organică, cum ar fi plantele, resturile de fructe, legume şi alte produse alimentare, pot fi compostate, iar acest lucru contribuie la menţinerea taxei de salubritate la un nivel cât mai scăzut.

"Obiectivul nu este de a face serviciul mai scump cu 10-20 de lei anul viitor, ci doar atât cât este inevitabil să crească din cauza inflaţiei, a creşterii preţurilor la carburanţi şi a creşterilor salariale", a afirmat directorul Tega.

Blocurile planificate să intre în acest program se află pe străzile Aleea Muzelor, Sălciilor, Sănătăţii, Presei, Stadionului, Gábor Áron, Crângului, Fabricii, Nicolae Iorga, Kossuth Lajos, Pescarilor, Gödri Ferenc, Grof Mikó Imre, Bem József, Császár Bálint, precum şi Piaţa Mihai Viteazul.

Locatarii acestor zone vor primi găleţi sau pungi din plastic pentru colectarea separată a deşeurilor biodegradabile.

În prima etapă de implementare a programului de colectare a deşeurilor la blocuri au fost incluse 13 străzi din Cartierul Simeria.

Directorul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară Sistem de Management Integrat al Deşeurilor din judeţul Covasna, Ambrus Jozsef, a declarat, pentru Agerpres, că, Uniunea Europeană impune ca până în anul 2025 cel puţin 50% din cuantumul total al deşeurilor să fie reciclate.

"Nu numai că este binevenită această campanie, ci este obligatorie. Noi în momentul în care am aderat la Uniunea Europeană ne-am asumat nişte lucruri, câteodată, recunosc, hazardate, dar, în ceea ce priveşte mediul şi gestionarea deşeurilor, eu cred că am făcut bine că ne-am asumat aceste lucruri. Este clar că trebuie ca să deviem de la depozitare cât mai mult. Targetul este ca, până în 2025, 50% din totalul deşeurilor menajere să nu ajungă în groapă, adică să fie reciclate, să fie valorificate energetic, să fie compostate", a spus Ambrus Jozsef.

Acesta a mai adăugat că, în ciuda impresiei generale, deşeurile biodegradabile sunt mai numeroase decât cele din plastic.

"Foarte mulţi cred că problema cea mai mare a deşeurilor din România sunt deşeurile de plastic. E un pic fals, toţi cei care deja am pornit aceste sisteme şi sunt funcţionale ştim foarte bine că cea mai mare parte din deşeurile municipale sunt deşeurile biodegradabile. Peste 50% din ceea ce se depune astăzi în groapă este deşeu biodegradabil, nu peturi. Dacă ai o colectare selectivă, cum are judeţul Covasna, atunci în deşeul menajer ajunge destul de puţin, sub 10% în momentul de faţă. Deci, în groapă ajunge mai puţin de 10% deşeu reciclabil, dar 60% din deşeurile noastre sunt încă biodegradabile şi atunci de doi ani de zile se fac eforturi pentru a devia de la depozitare aceste deşeuri biodegradabile. Şi în cazul municipiului Sfântu Gheorghe şi al municipiului Târgu Secuiesc s-a ajuns la nişte rezultate foarte bune, adică deşeurile reciclabile plus deşeurile biodegradabile care se compostează au atins deja un nivel de peste 33%, ceea ce este o cifră enormă numai din colectare (...) Deci, drumul este bun. Până acum la deşeuri biodegradabile se colecta separat, în general, deşeu verde, adică iarbă, crengi şi aşa mai departe, însă ne-am dat seama, din analiza compoziţiei deşeurilor, că deşeurile biodegradabile din bucătării reprezintă o cantitate foarte mare", a mai spus Ambrus Jozsef, potrivit căruia în perioada următoare vor fi derulate campanii de conştientizare a populaţiei cu privire la aceste lucruri.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel