În Oradea a fost depăşită rata de 3 cazuri COVID-19 la mia de locuitori pe ultimele 14 zile, astfel că, de marţi (27 octombrie), în municipiu vor fi impuse o serie de restricţii, între care închiderea restaurantelor şi cafenelelor (cu excepţia teraselor), şi închiderea sălilor de cursuri, învăţământul urmând să se desfăşoare în mediul online. Totodată, conform normelor impuse la nivel naţional, se va suspenda activitatea cinematografelor, a sălilor de spectacole şi de concerte.
Deciziile au fost luate, luni după amiaza, într-o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bihor, prezidată de prefectul Dumitru Ţiplea. Potrivit unui document (Hotărârea 41 a CJSU Bihor) publicat luni seara pe portalul Instituţiei Prefectului, în Oradea incidenţa Covid-19 este de 3,22 la mia de locuitori.
"În conformitate cu Hotărârea CJSU de azi, de marţi toate unităţile de învăţământ din Oradea intră în online, în scenariul roşu. În plus, mai trec în online unităţile de învăţământ din Sântandrei, Toboliu, Sânnicolau Român, Hidişelul de Sus, Sânmartin, Căbeşti, Bratca (n.r. - UAT-uri unde, la fel ca în Oradea, s-a depăşit rata de 3 la mie)", a declarat, la solicitarea BIHOREANULUI, Virgil Blage, şeful IŞJ Bihor.
Acesta a adăugat că i-a anunţat de decizie pe directorii şcolilor vizate. "Acum am dat un mesaj către toţi directorii, să afle de această decizie a CJSU luată adineauri. La grădiniţe şi în ciclul primar, nu e mare problemă, ei sunt oricum în vacanţă în această săptămână. În schimb, ciclul gimnazial şi liceal intră de săptămâna aceasta în online, nu mai merg fizic la cursuri", a spus inspectorul-şef.
Școlile vor funcționa în "scenariul roșu" în intervalul 26 octombrie - 2 noiembrie, după care situația va fi reanalizată. Restricţiile nu se referă şi la creşe, ci la unităţile de învăţământ preuniversitar.
Incidență tot mai mare
Hotărârea CJSU Bihor arată că în total 8 UAT-uri din judeţul Bihor au o rată de incidenţă mai mare de 3 la mia de locuitori, calculată ca medie a ultimelor două săptămâni.
Astfel, după analiza celor mai recente date privind pandemia COVID-19 în judeţul nostru, se menţin restricţiile deja impuse în Sânmartin, Sântandrei, Toboliu, Hidişelu de Sus şi Bratca. Acestora li se adaugă UAT-urile care au depăşit recent rata de 3 cazuri Covid-19 la mia de locuitori: Oradea, Sânnicolau Român şi Căbeşti.
Potrivit documentului, alte oraşe şi comune din judeţ au incidenţă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori, fiind vorba despre: Suplacu de Barcău, Săcădat, Abrămuţ, Şuncuiuş, Oşorhei, Beiuş, Drăgeşti, Marghita, Aleşd, Olcea, Cefa, Copăcel, Borod, Bunteşti, Nojorid, Lugaşu de Jos, Cetariu, Şinteu, Girişu de Criş, Remetea, Sârbi, Paleu, Spinuş şi Salonta.
Aşa cum se ştie, în UAT-urile cu peste 3 cazuri la mia de locuitori se suspendă o serie de activităţi (servirea în interiorul restaurantelor şi cafenelelor, activitatea în domeniul jocurilor de noroc, activitatea cinematografelor, instituţiilor de spectacole) şi se impune purtarea măştii - care să acopere nasul şi gura - şi în aer liber.
În cazul UAT-urilor care nu au depăşit această rată, dar au trecut totuşi de borna 1,5 cazuri la mia de locuitori, activităţile HoReCa şi din sălile de evenimente pot continua, dar folosind doar 30% din spaţiul încăperilor, informează eBihoreanul.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Modificarea adusă de Guvern pentru cei care locuiesc la bloc. Se schimbă modul de calcul și costurile pentru consumul de energie termică
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Mișcarea care va reduce drastic numărul de cancere în România. Ce e Programul Horizon. Aflăm totul de la europarlamentarii Dreapta Unită
- BANCUL ZILEI: Bulă, test la școală
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- 97% din deșeurile din România sunt de proveniență industrială. Adevărul care doare: De aici luăm infringement-uri
- Detalii din culisele filmului Kingdom of Judas, prima producţie românească vorbită în limba engleză
- Lazea (BNR) spune că nivelul de trai din România nu mai crește. Ciuvică: Bate și el câmpii