Crește numărul de îmbolnăviri în rândul tinerilor. Medicul Ion Ștefan: Încă nu știm ce planuri are viitorul cu noi. Evoluție impredictibilă
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Alexandra Cheroiu
WhatsApp
imagine cu rol ilustrativ
imagine cu rol ilustrativ
Ion Ștefan, șeful Secției Clinice de Boli Infecțioase de la Spitalul Militar, spune că media de vârstă tot mai scăzută în rândul îmbolnăvirilor cu Covid-19 are legătură cu atitudinea mai puțin responsabilă a tinerilor, dar și că virusul ne oferă permanent surprize, reprezentând ”o provocare permanentă”.

”În ultima vreme, s-a observat că vârsta celor care se spitalizează pentru Covid-19 a scăzut simțitor, probabil în legătură cu perioada estivală și cu impetuozitatea crescută a tinerilor în această perioadă. Putem constata că acest virus rămâne impredictibil și e o provocare permanentă. Încă nu știm ce planuri are viitorul cu noi și evoluția imprevizibilă a fenomenului Covid-19 parcă ne oferă mereu o altă cheie înțelegere a realității și de proiectare a viitorului. Eu consider că măsurile care s-au luat sunt cele necesare, doar că ar trebui să fie mai riguros însușite și mai responsabil aplicate de către noi toți”, a declarat Ion Ștefan la Digi 24.

Medicul spune că masca rămâne în continuare principalul ”scut” cu care putem lupta împotriva virusului.

”Din păcate, va trebui să coabităm și cu masca pe o perioadă încă nedeterminată de timp, care trece granițele unei decizii morale individuale și devine un act civic și responsabil, care trebuie să contracareze bravada unora care refuză realitatea și din motive obscure, refuză să poarte mască și, zic eu, că purtarea măștilor devine un act deopotrivă egoist, dar și altruist, din ce moment ce ne protejează pe noi înșine, dar și pe semenii noștri, inclusiv pe cei dragi”, a mai spus acesta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel