'Divizia Antidoping este formată din 40 de jurişti la nivel mondial, iar eu voi fi unul dintre aceştia. Membrii acestei divizii vor judeca toate cazurile de dopaj care vor ajunge la Tribunalul de Arbitraj Sportiv. Iar primele de care se va ocupa Divizia sunt cele de la Jocurile Olimpice de la Londra. Tehnologia a avansat foarte mult şi acum se pot reanaliza probe din 2012, pentru că acestea sunt valabile 10 ani', a declarat Cristian Jura pentru AGERPRES.
'TAS a decis să înfiinţeze o divizie specială pentru doping din cauza numeroaselor cazuri care apar. Astfel s-a considerat că este nevoie arbitri specializaţi în acest domeniu. Pentru mine este o mare onoare să fac parte din Divizia Antidoping a Tribunalul de Arbitraj Sportiv cu atât mai mult cu cât lupta antidoping de la noi din ţară a trecut în ultima perioadă prin momente destul de delicate', a adăugat juristul. Arbitru în cadrul curţii de la Lausanne din 2012, Cristian Jura a fost ales totodată şi în rolul de judecător unic la TAS. 'Eu am fost ales tot acum şi pe o sublistă a curţii de arbitraj, o sublistă cu judecători unici. Pentru că la TAS cazurile sunt judecate fie de completuri de trei arbitri, fie de arbitrul unic.
De acum eu voi fi şi judecător unic', a precizat Jura. În 2018, juristul Cristian Jura a făcut parte din comisia ad-hoc a Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne care a judecat litigiile pe parcursul desfăşurării Cupei Mondiale de fotbal din Rusia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică