22 feb, 14:49
Criza din Valea Jiului. Budăi: Minerii sunt în această situație tot din cauza guvernului liberal!
Deputatul Marius Budăi a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, despre criza minerilor din Valea Jiului.
Foto: Facebook / Sindicatul FORUM din Administratia Publica - Bucuresti

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Marius Budăi, deputat al Partidului Social Democrat, a vorbit despre criza din Valea Jiului și cauzele care au dus la producerea grevelor de la minele din bazinul Petroșani:

Minerii sunt în această situație tot din cauza guvernului liberal care pe parcursul anului 2020 nu a luat nicio măsură astfel încât să nu se ajungă la această situație. Pe parcursul anului trecut au fost foarte multe discuții asupra achizițiilor din pandemie, asupra acelor cheltuieli cu brand-uirea mașinilor de la MAI, a celor peste 14.000 de noi angajări în sistemul bugetar, astfel încât suma minimă pentru un stat, aceea de 20 de milioane de lei necesară plății salariilor și a tichetelor de masă pentru mineri putea fi realizată. E doar un pas.

Ar fi trebuit ca pe parcursul anului 2020 guvernul liberal să aibă discuții cu Comisia Europeană, să continue acel plan de discuții referitor la închiderea minelor, la măsurile sociale ulterioare, de reconversie profesională, de redresare economică a României. Valea Jiului e o zonă monoindustrială și necesită o atenție deosebită. Pentru asta îți trebuie empatie față de oameni, ori acest guvern a dovedit, în repetate rânduri, că nu o are“, a conchis Marius Budăi.

VEZI ȘI: Budăi, răspuns după ce a zis Cîțu că PSD vrea să scoată România din UE

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri