Unul dintre misterele Covid-19 este motivul pentru care nivelul de oxigen din sânge poate scădea la praguri periculos de mici, fără ca pacientul să observe, scrie BBC News. Afecțiunea este cunoscută sub numele de „hipoxie tăcută”.
Drept urmare, pacienții au ajuns la spital cu o stare de sănătate mult mai proastă decât și-au dat seama și, în unele cazuri, prea târziu pentru a se trata eficient.
Dar o soluție care ar putea fi salvatoare vine de la un pulsoximetru care permite pacienților să își monitorizeze nivelul de oxigen acasă și costă de la 50 de lei.
Nivelurile de oxigen
Un nivel normal de oxigen în sânge este cuprins între 95% și 100%.
Un pulsoximetru se pune peste degetul mijlociu, care este luminat puternic, iar aparatul măsoară cantitatea de lumină absorbită pentru a calcula nivelurile de oxigen din sânge.
Când să te alarmezi
Dacă nivelul de oxigen scade la 93% sau 94%, atunci oamenii vorbesc cu medicul de familie. Dacă scade sub 92%, oamenii ar trebui să meargă la urgențe sau să sune la 112 pentru o ambulanță, spun specialiștii.
Studiile, care nu au fost revizuite de alți oameni de știință, au arătat că și scăderi mici sub 95% sunt legate de un risc crescut de moarte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică