Cum recunoști un om duhovnicesc. Înseamnă mai mult decât un om sufletist / video
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Anca Murgoci
WhatsApp
Cum recunoști un om duhovnicesc. Înseamnă mai mult decât un om sufletist / video
Cum recunoști un om duhovnicesc. Înseamnă mai mult decât un om sufletist / video
Preotul Nicolae Dima de la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București, în cadrul predicii de la Sfânta Liturghie de duminică, a vorbit despre omul duhovnicesc.

”Cuviosul Nichita Stithatul este un mare cunoscător al ființei omenești. EL ne spune că există trei părți ale ființei omului: trupească, sufletească și duhovnicească. Cel care este trupesc are cuget trupesc. El nu gândește cu mintea, ci cu trupul. De exemplu, cu stomacul. Ai cuget trupesc și atât. Alții sunt mai sufletești decât trupești, dar sufletești în ce fel? Cu suflet omenesc, cu gândire omenească. Adică cu acea parte din noi care ne ajută să legăm prietenii. Nu e o parte rea, dar nu e desăvârșită.

Dar există și oameni duhovnicești. Cum îl recunoști pe omul duhovnicesc? Mai întâi își curățește trupul prin postire și prin asceză. Apoi își subțiază grosimea inimii. Cum devine inima groasă? Nerafinându-și trăirile. Inima poate să te ducă spre atașamente nepermise sau care nu îți fac bine. A-ți subția grosimea inimii înseamnă să îți pui inima sub controlul a ceva superior. Inima este foarte schimbătoare, mișcătoare și trebuie ținută locului de o ancoră puternică. Oamenii duhovnicești își curățesc trupul, își subțiază grosimea inimii și își umplu mintea de lumină prin rugăciune și meditație”, a spus preotul Nicolae Dima la Sfânta Evanghelie de duminică. 

”Omul duhovnicesc este omul care tratează duhovnicește lucrurile neduhovnicești. Să luăm un exemplu: cum tratezi duhovnicește o friptură? O poți dărui, o poți mânca tu să-ți fie spre bucura sufletului și trupului tău. Nu știu prea multe feluri de a o trata duhovnicește pentru că nu sunt un om duhovnicesc, dar poate veți găsi pe cineva să vă răspundă”, a mai spus preotul la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi din București.

Vedeți, pe larg, subiectul la finalul slujbei:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel