Cum să faci cei mai buni castraveți murați în saramură, în așa fel încât să se păstreze bine peste iarnă
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
Cum poți să faci cei mai buni castraveți murați?

Uite cât de ușor este să pui castraveți la murat, fără să se înmoaie și în așa fel încât să se păstreze bine peste iarnă.

Ingrediente

castraveți

hrean

boabe de muștar

boabe de piper

boabe de ienibahar

căței de usturoi

crenguțe de vișin

semințe de mărar

oțet (cca 250 ml/8 L apă)

apă

sare (1 lingură la 1 L de apă)

Mod de preparare

Spală castraveții și pune-i într-un borcan mare de murături, fără a-i așeza într-un mod anume. Sub borcan așază 4 furculițe, cu mânerul către borcan, pentru a preveni craparea recipientului. Opărește-i cu o soluție de apă cu sare (1 lingură de sare de murături la 1 litru de apă). Pune celofan pe “gura” borcanului și leagă-l, notează retetepractice.ro.

Când saramura din borcan s-a răcit, scurge-o înapoi în oala în care ai fiert-o inițial și mai dă-o în clocot. Între timp, pune castraveții vertical în borcane, punând și hrean (împiedică înmuierea castraveților), boabe de muștar, boabe de piper, boabe ienibahar și căței de usturoi.

Deasupra așează crenguțe de vișin, pentru a ține castraveții în saramură, și semințele de mărar.

În saramura clocotită adaugă o cană (cca 250 ml) de oțet la fiecare 8 L de lichid, apoi opărește castraveții din nou cu această saramură, având borcanul așezat la fel, deasupra a 4 furculițe/linguri/cuțite metalice.

Leagă borcanele, așteaptă până când castraveții se răcesc complet, apoi mută-i la păstrare pentru iarnă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel