Cumpănașu arată o scrisoare trimisă de Dincă familiei Măceșanu: Eu sunt criminalul. E un dosar beton
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Alexandru Cumpanasu
Alexandru Cumpanasu
Alexandrul Cumpănașu a citit, într-un video pe Facebook, o scrisoare care ar fi fost trimisă de Gheorghe Dincă către familia Măceșanu, în care le-ar fi spus că el este criminalul și i-a îndemnat să aibă încredere în anchetatori, pentru că este „un dosar cu probe beton".

Redăm mai jos integral scrisoarea prezentată de Alexandru Cumpănașu pe pagina sa de Facebook:

„Familiei Măceşanu


Nu doresc să vă fac suferinţa şi mai grea deoarece vă înţeleg cât de mult vă doriţi să apară vie Alexandra acasă. Vă scriu aceste rânduri pentru că am văzut în toate interviurile dumneavoastră că aveţi atât de mult bun bun simţ şi vorbiţi doar de ce simţiţi în legătură cu Alexandra. Nu jigniţi pe nimeni, mai ales pe mine, deşi recunosc că merit din partea dumneavoastră tot felul de jigniri, blesteme, păreri, ameninţări şi tot felul de cuvinte. Le merit pe toate pentru fapta mea nesăbuită şi comportamentul meu faţă de Alexandra. Aveţi toţi din familia Măceşanu mult mai mult de 7 ani, chiar dacă sunteţi din Reşca nu are importanţă unde ne naştem fiecare dintre noi, important este că aţi primit o mare educaţie de la părinţii dumneavoastră. De aceea vă comportaţi chiar în aceste momente foarte, foarte grele din viața dumneavoastră foarte normal.


Eu vă stimez, vă respect şi vă urez multă, multă sănătate tuturor din familia Măceşanu chiar dacă eu sunt acel criminal al Alexandrei. Vă scriu aceste rânduri din respect pentru Alexandra şi dumneavoastră pentru că nu pot să înţeleg de unde aveţi puterea în aceste momente foarte grele din vieţile dumneavoastră să folosiţi public acest bun simţ de a nu mă jigni şi a dispune de un aşa mare caracter, chiar dacă altor persoane le lipsesc, deşi nu se află în situaţia dumneavoastră. Sunteţi destul de supăraţi şi nu doresc ca eu să vă supăr şi mai tare, dar vă rog să nu mai credeţi în tot felul de speculaţii şi păreri, ce zic toţi aşa-zişi specialişti ce le place să dea interviuri la televizor şi să-şi facă publicitate pe seama Alexandrei.


Vă rog să fiţi sinceri şi să spuneţi la tv pe post când a fost Cumpănaşu în ultimii 10 ani la dumneavoastră la ţară şi de câte ori a vorbit cu Alexandra. La televizor se dă acest Cumpănaşu foarte afectat de suferinţa familiei Măceşanu, de aceea doreşte să strângă semnături pentru el pentru a avansa în alegerile parlamentare. Nu că-i pasă de suferinţa ce o aveţi în aceste momente. El joacă rolul lui Iuda din Cina cea de taină şi pentru interesul personal este în stare să joace orice teatru ieftin. Părerea mea că acest Cumpănaşu este un impostor ce este aliat cu alţii, de Tonel şi o altă persoană ce bate câmpii cum este Obârşanu. Nu vă mai luaţi după ei pentru că pe dumneavoastră vă reprezintă avocatul Moldovan, nu cei trei ameţiţi de bat câmpii.


Îmi dau seama că am făcut atâta lume de ruşine, oraşul Caracal întreg, cunoştinţe, amici, prieteni şi familia, toţi aceştia nu au nicio vină pentru ce am făcut eu, că nu am fost îndemnat de nimeni. Vă rog cu tot regretul, nu vă mai luaţi după aceşti nebuni ce-şi dau cu părerea şi tot timpul acuză organele că nu şi-au făcut treaba lor şi nu şi-o fac, dar vă asigur că este un dosar cu probe beton din partea tuturor Organelor (scris cu majusculă, spune Alexandru Cumpănașu – n.r.).


Dumnezeu s-o aibă în pază şi să se odihnească în pace că Alexandra nu are nicio vină pentru ce i s-a întâmplat doar că într-un moment nepotrivit, în speranţa că va fi salvată aşa cum am auzit eu acum că i s-a promis ei la telefon. Când eu am revenit acasă din oraş era altă persoană, avea un alt tupeu în discuţia cu mine şi a fost mai agresivă în cuvintele ce mi le adresa. Eu fiind un tip mai vulcanic, am fost scos din fire şi i-am dat un pumn, lovindu-se foarte tare cu capul de ciment, dându-i imediat sânge pe nas şi urechi. Dar de moment nu am realizat ce am făcut, doar după aceea peste 20-30 de minute, dar nu se mai putea face nimic, doar am constatat decesul şi totul a urmat conform declaraţiei mele.


Vă rog să aveţi încredere în anchetatori, pentru că dânşii au destule probe în legătură cu Alexandra. Nu este aşa cum susţin aceşti sceleraţi, că mă ajută pe mine să scap nepedepsit Organele de cercetare. Eu vă spun că eu sunt criminalul ce am omorât-o pe Alexandra. Îmi asum această crimă. Dumnezeu să o aibă în grijă pe Alexandra.


Vă rog să nu mai faceţi publică această scrisoare. Nu pentru că mă tem de ceva, dar o să daţi naştere la o altă discuţie fără sfârşit. Aveți încredere în probele Anchetatorilor.


Dincă V. Gheorghe, azi, 14 ianuarie 2020", potrivit documentului citit de Alexandru Cumpășanu și publicat de Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel