Politica Agricolă Comună trebuie să dea răspuns prin structura bugetară celor două teme de perspectivă: modificările climatice şi prevenirea/combaterea bolilor şi dăunătorilor, concretizat în abordări pragmatice cu file de buget distincte în cadrul financiar multianual 2021 - 2027, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, în cadrul unei întâlniri cu omologul său bulgar.
Potrivit unui comunicat al MADR, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, alături de ministrul Apelor şi Pădurilor, Ioan Deneş, şi de preşedintele ANSVSA, Geronimo Brănescu, s-a întâlnit în data de 10 septembrie cu o delegaţie condusă de omologul său bulgar, Rumen Porozdanov.
"Nu pune la dispoziţie elemente de cunoaştere"
În cadrul întâlnirii a fost discutată o problemă de actualitate cu care cele două ţări se confruntă, şi anume pesta porcină africană. Omologul bulgar a arătat un deosebit interes pentru modul în care autorităţile române au gestionat această situaţie. Astfel, ministrul Petre Daea a făcut un scurt istoric al tuturor măsurilor luate pentru combaterea şi stoparea răspândirii virusului pestei porcine africane.
Reprezentanţii ANSVSA au subliniat că planul de contingenţă, care este unitar aplicat la nivelul UE, a fost şi este instrumentul de lucru pentru combaterea PPA. În România, intervenţia a fost pusă în aplicare din data de 31 iulie 2017, când a fost depistat primul focar de PPA, acţionând atât în ceea ce priveşte profilaxia, cât şi pentru eradicare. S-a acţionat cu metodele specifice, după principiile sanitare-veterinare cunoscute, respectând procedurile validate de-a lungul vremii, se spune în comunicat.
"Literatura de specialitate, din nefericire, nu pune la dispoziţie elemente de cunoaştere, transferul reciproc de informaţii în domeniu devenind astfel necesar, aşa încât cele două părţi au schimbat opinii atât de necesare pentru prevenirea şi combaterea acestei boli", se menţionează în documentul citat.
S-a invocat necesitatea alocării de fonduri
Ministrul român al Agriculturii şi preşedintele ANSVSA au subliniat importanţa cercetării având în vedere schimbările climatice şi necesitatea alocării unor fonduri suplimentare domeniului. În acest context România a lansat ideea înfiinţării unui centru de cercetare a pestei porcine africane şi i-a invitat pe oaspeţii bulgari să se alăture acestui demers.
"Politica Agricolă Comună trebuie să dea răspuns prin structura bugetară celor două teme de perspectivă: modificările climatice şi prevenirea/combaterea bolilor şi dăunătorilor, concretizat în abordări pragmatice cu file de buget distincte în cadrul financiar multianual 2021-2027", a declarat Petre Daea, în cadrul discuţiilor.
Un alt subiect pe agenda întâlnirii a fost legat de bolile cu care Bulgaria se confruntă în momentul de faţă: pesta micilor rumegătoare şi dermatoza nodulară la bovine. Autorităţile române au dorit să afle modul în care partea bulgară a controlat această situaţie, precum şi rezultatele cercetărilor în acest domeniu.
Pesta porcină. "Combaterea şi eradicarea bolii reprezintă o problemă"
Ministrul Petre Daea l-a asigurat pe omologul său de întreg sprijinul în ceea ce priveşte gestionarea pestei porcine africane. La rândul său, ministrul bulgar a afirmat că "experienţa României în combaterea pestei porcine africane va fi foarte utilă pentru noi'.
Cele două părţi au convenit în a lucra împreună cu alte state, întrucât "combaterea şi eradicarea bolii reprezintă o problemă a tuturor ţărilor, iar internaţionalizarea abordării este acum o realitate".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Polițist, la un pas să fie linșat în Târgu Jiu, după ce a vrut să oprească o autoutilitară. Val Vâlcu: Nu există așa ceva. În secunda 2 trebuia oprit - Foto
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică