„Ca o parenteză, și eu mă vaccinez. M-au programat miercuri sau joi (n.r. săptămâna viitoare). Nu se pune problema (n.r. să nu se vaccineze)”, a spus Dana Chera.
„În cazul meu, și cred că vorbim de medici în general, la câte vaccinuri am făcut de-a lungul vieții, e un vaccin în plus. În situația de față, mă protejează împotriva infecției Sars-CoV-2. (...) E un vaccin, cum au fost și celelalte. Este un mesaj în raport cu ceilalți pe care îl dau, mai ales că m-am vaccinat de la început. Te gândești clar că este un mic pas pe care îl faci pentru a închide pandemia, până la urmă”, a explicat Adrian Marinescu.
„Într-o cameră de gardă, e destul de ușor să vezi lucrurile la cald. Și să faci comparații, ce cazuri grave sunt, câți pacienți au nevoie de oxigen, etc. (...) Ușor, ușor, la un moment dat, lucrurile se vor așeza. Va fi o curbă descendentă ușoară. Lucrurile se întâmplă în timp. Dar s-ar putea ca în patru săptămâni să vedem o diferență.
Nu contează doar să ne uităm la numărul de infectări. Contează câți sunt pacienți care au nevoie de internare. Forme medii, forme severe. Sunt pacienți cu evoluție imprevizibilă. Contează sigur și numărul de decese. Contează locurile la ATI. Altfel spus, s-ar putea ca în valul 4, dacă va fi, poate nu va fi, să fie o situație în care avem multe infectări, dar cu forme mai ușoare. Diferența să fie dată de vaccin. E o ipoteză de lucru. E clar că vaccinul ar putea să transforme această infecție imprevizibilă într-un guturai cu ghilimelele de rigoare”, a mai spus, la Medika TV, Adrian Marinescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video