Dăncilă a declarat miercuri seară, într-o emisiune la postul de televiziune Antena 3, că o altă prioritate a Executivului pe care îl conduce o reprezintă achitarea subvenţiilor în domeniul agricol.
"Din punct de vedere guvernamental, vom continua programele PNDL 1, PNDL 2, vom achita toate facturile pentru PNDL 1 şi PNDL 2, indiferent de culoarea politică, aşa cum am făcut-o şi anul trecut. Deci vrem să continuăm proiectele de dezvoltare locală. Vom merge cu continuarea programului guvernamental, vom vedea acolo unde sunt probleme în cadrul primăriilor, vom încerca ca să reglementăm anumite situaţii cum este CET Govora sau cum sunt localităţi care nu beneficiază de căldură şi trebuie să aibă sprijinul guvernamental, aşa cum am făcut şi anul trecut. Pentru noi, prioritatea principală este cetăţeanul. Vom face tot ce este necesar ca să sprijinim cetăţenii. Mai mult decât atât, aşa cum am spus la reuniunea pe care am avut-o astăzi cu fermierii, vom da subvenţiile la timp astfel încât să aibă impactul dorit. Sunt foarte multe lucruri de făcut, sunt foarte multe lucruri de rezolvat. Gândiţi-vă că intrăm în perioada de iarnă şi sunt foarte multe lucruri care pot să apară şi pe care noi trebuie să le gestionăm foarte bine", a afirmat liderul PSD, potrivit Agerpres.
"Mă voi bate cu PSD"
Premierul a subliniat că se va bate în continuare, alături de PSD, pentru câştigarea alegerilor prezidenţiale din luna noiembrie.
"Din punct de vedere politic, dacă nu va trece moţiunea, mă voi bate cu PSD să câştigăm alegerile prezidenţiale, să avem un preşedinte care respectă guvernul, indiferent de culoarea politică, să avem un preşedinte care să nu mai împartă în 'oamenii mei' şi 'ceilalţi', care să nu vorbească despre 'guvernul meu' şi un preşedinte care să nu fie lider politic al unui partid din România, să fie preşedinte al tuturor românilor, să avem un preşedinte activ, un preşedinte care să iubească oamenii, să empatizeze cu oamenii, să fie mereu în mijlocul oamenilor, nu să stea patru ani şi în al cincilea an, din motive electorale, să iasă în spaţiul public şi să atace în stânga şi în dreapta", a mai spus Viorica Dăncilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele