Motivul real pentru care Simona Halep a ales să se despartă de antrenorul Daniel Dobre a fost dezvăluit de acesta într-un interviu fanatik.ro:
"Ea și cu Darren au considerat că este mai bine să aibă pe altcineva în echipă. Am discutat, nu s-a întâmplat nimic neașteptat. Sunt niște decizii care ajută sportivul. Niciodată eu ca antrenor nu o să îmi pun interesul pe primul loc înaintea sportivului. Sportivul este cel mai important. Ca atare, nu a fost nicio problemă, vorbim în continuare, e totul ok.
Asta mi-a scris și mi-a și spus: 'Sper să nu vă supărați pe mine. Și dacă voi mai avea nevoie, să fiți acolo pentru mine'. Bineînțeles. Nu ai de ce să spui nu. Va depinde și de situația mea profesională, familială, dar clar că în momentul acesta, cineva de calibrul Simonei, cineva cu care te-ai înțeles bine, normal că te gândești", a spus Dobre, pentru Fanatik.
Despărțire după Wimbledon
Simona Halep a anunţat pe Facebook, în noiembrie anul trecut, că Dobre nu va mai face parte din staff-ul ei şi i-a transmis un mesaj de mulţumire antrenorului alături de care a câştigat anul trecut turneul de la Wimbledon, al doilea trofeu de Grand Slam din carieră.
"Daniel, vreau să îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut pentru mine în acest an. (De fapt, pentru anii mulţi în care ai fost alături de mine). Pentru munca grea, răbdarea şi încrederea în mine. Ne încheiem colaborarea cu un trofeu la Wimbledon şi o mare prietenie... nu puteam cere mai mult! Îţi doresc numai bine şi cine ştie, poate viitorul ne mai rezervă un capitol", a scris Halep.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Trei infuzii care ajută la curățarea rinichilor în mod natural
- Firea și Burduja au fost desemnați candidații PSD și PNL pentru București. Cine se retrage
- Secretul tinereții fără bătrânețe: Vă vine să credeți că bărbatul din imagine are 60 de ani? Ce mănâncă omul care nu vrea să audă de botox
- PSD - PNL, candidați separați la București: Gabriela Firea și Sebastian Burduja
- BANCUL ZILEI: Lucruri oribile spuse soției...
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană