Medicul Daniel Stan explică de ce sunt sănătoase ouăle pentru organism și cum ajută în special în lupta cu colestreolul. De altfel, fiecare ou conține, în cantităţi mici, toate vitaminele şi mineralele de care are nevoie organsimul zilnic, scrie Adevărul.ro.
„Ouăle nu cresc colesterolul dacă sunt consumate cu moderaţie. Noile cercetări arată că ouăle oferă beneficii esenţiale creierului, ochilor şi inimii, fără nici un impact negativ semnificativ asupra colesterolului. Cu toate ca gălbenuşurile de ou conţin colesterol, cercetătorii cred acum că nivelurile de grăsimi saturate din dietă au cel mai mare impact asupra nivelului de colesterol din sânge, care se presupune că prezice riscul bolilor cardiace. Colesterolul ce se găseşte în ouă este absorbit în intestin, ceea ce face ca impactul său asupra colesterolului din sânge să fie neglijabil. Cu cât asigurăm necesarul de colesterol cu atât mai puţin produce organismul. Un studiu al Universităţii Harvard a constatat că persoanele care au consumat nu mai mult de un ou pe zi aveau un nivel mai scăzut al colesterolului faţă de cele care au exclus acest aliment", explică dr. Daniela Stan, medic de familie.
Gălbenuşul unui ou conţine 21 vitamine, minerale, 6,29 g proteine, 27 g calciu, 6 mg magneziu, 96 mg fosfor, 67 mg potasiu, şi 4,97 g grăsimi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele