Deputatul PNL Iaşi Marius Bodea, noul preşedinte al Comisiei de Transporturi şi Infrastructură a Camerei
Data publicării:
Autor: DCNews Team
WhatsApp
Liderul Organizaţiei Municipale Iaşi a PNL, Marius Bodea, este, începând de marţi, noul preşedinte al Comisiei de Transporturi şi Infrastructură din Camera Deputaţilor.

'Deputatul Marius Bodea a fost desemnat astăzi, 12.11.2019, Preşedinte al Comisiei de Transport şi Infrastructură din Camera Deputaţilor. Propunerea vine din partea Preşedintelui PNL Ludovic Orban şi a fost votată în unanimitate de către grupul de deputaţi PNL', este anunţul făcut de deputatul PNL Marius Bodea prin intermediul unui comunicat de presă. Potrivit sursei citate, liberalul ieşean îl înlocuieşte pe Lucian Bode, actualul Ministru al Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, care a susţinut, la rândul său, propunerea premierului.

Deputatul Marius Bodea a îndeplinit, până în prezent, funcţia de Secretar al Comisiei de Transport şi Infrastructură din Camera Deputaţilor. 'Sunt onorat de această numire. Pentru mine reprezintă o responsabilitate uriaşă deoarece va trebui să coordonez o comisie foarte grea, cu problematică complexă.

Mă voi completa, în acţiuni, cu Premierul şi Ministrul Transporturilor, pe problemele de resort ale comisiei şi voi depune toate eforturile pentru a legifera cât mai corect şi mai eficient toate cele patru moduri de transport. Voi încerca să fiu un bun mediator cu toate grupurile politice din Camera Deputaţilor, pentru a avea cele mai bune acte legislative emise. În paralel, voi continua, cu aceeaşi determinare, demersurile necesare pentru a urgenta realizarea autostrăzii Iaşi - Târgu Mureş, care va putea lega cea mai vitregită regiune a ţării de restul României şi de Europa', a declarat deputatul Marius Bodea, preşedintele Biroului Politic Local al PNL Iaşi, informează Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel