Urmărește emisiunea live
Descoperire macabră în Buzău. Cadavru îngropat în curtea criminalului. Victima ar fi fost tăiată cu drujba
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ioan-Radu Gava
WhatsApp
Descoperire macabră în Buzău. Victima ar fi fost tăiată cu drujba  /  Foto cu caracter ilustrativ:  Pixabay
Descoperire macabră în Buzău. Victima ar fi fost tăiată cu drujba / Foto cu caracter ilustrativ: Pixabay
Descoperire macabră azi a criminaliștilor într-o curte din Pârscov, județul Buzău.

În Prâscov, județul Buzău, cu ajutorul unui buldo-excavator a fost scos dintr-o groapă trupul unui localnic de 37 de ani dispărut de mai multe săptămâni. Se bănuie că la mijloc a fost o crimă, iar proprietarul casei, de 39 de ani, a fost reținut pentru acuzația de omor.

Localnicii care au asistat la cercetările criminaliștilor și la scoaterea cadavrului din groapa săpată, susțin că victima ar fi fost tăiată cu drujba! Cei doi, victima și presupusul agresor, ar fi fost vechi prieteni de pahar, și se suspectează că omorul s-ar fi produs „la băutură”, informează Buzoienii.ro.

IPJ Buzău, precizări

„Aseară poliţiştii din cadrul Secției Pârscov au fost sesizaţi cu privire la dispariția unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din Pârscov.

Imediat după primirea sesizării, polițiștii au început activitățile de căutare și depistare a persoanei dispărute. Activitățile au fost reluate în această dimineață.

Din primele cercetări, s-a stabilit faptul că bărbatul în cauză, ar fi plecat de la domiciliu voluntar în urmă cu trei săptămâni, ultima dată fiind văzut în compania unui apropiat din localitate.

Având în vedere cele constatate, s-a constituit o echipă complexă formată din polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Buzău, criminaliști, polițiști din cadrul Secției de poliție rurală Pârscov și un medic legist, sub directa coordonare a unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, care au descins la domiciliul unui localnic de 39 de ani, cunoscut al persoanei dispărute.

În urma cercetării la fața locului, polițiștii au găsit trupul neînsuflețit al bărbatului dispărut, în curtea localnicului de 39 de ani. Acesta a fost transportat cu ambulanța la Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, în vederea stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.

Bărbatul în vârstă de 39 de ani a fost reținut pentru 24 de ore sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor, urmând a fi prezentat magistraților Tribunalului Buzău cu propunere de arestare preventivă”, au precizat reprezentanții Poliției.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel