Întrebat dacă o dezbatere Iohannis - Dăncilă ar putea să răstoarne scorul în turul doi al alegerilor prezidenţiale, Mirel Palada a declarat: "În al doilea tur al alegerilor foarte multe lucruri sunt posibile, spre deosebire de primul tur, unde rezultatul este mult mai legat de votul politic. Şi atunci inclusiv o performanţă foarte bună sau foarte proastă poate să influenţeze rezultatul, motiv pentru care este foarte posibil ca Iohannis să evite participarea din cauza faptului că dânsul nu este aşa de priceput la dezbateri. Acesta este clar motivul pentru care dânsul evită, ştie că se poate întâmpla orice. Să ne aducem aminte de momentul în care, în 2009, Băsescu a avut un ascendent asupra lui Geoană în dezbatere şi sunt mulţi care spun că a avut un rol hotărâtor în pierderea alegerilor de către Mircea Geoană, în condiţiile în care acesta stătea mai bine în sondaje decât Băsescu.
O dezbatere Iohannis - Dăncilă ar putea influenţa decisiv rezultatul, întrucât avem exemple din alegerile alterioare unde s-au întâmplat asemenea lucruri. Şi atunci Iohannis şi echipa sa de campanie, foarte prevăzători, ştiu că pierde din cauza faptului că nu participă, dar ştie, de asemenea, că va pierde mai mult dacă va participa. Şi e o alegere raţională până la urmă".
Cât priveşte faptul că Viorica Dăncilă insistă pentru ca dezbarerea să aibă loc, Mirel Palada apreciază că acest lucru o ajută din punct de vedere electoral. "Bineînţeles că o ajută electoral. O ajută pentru că, pe de o parte, scoate în evidenţă slăbiciunea lui Iohannis, pe de altă parte pentru că scoate în evidenţă curajul de a-şi asuma o dezbatere şi de a discuta despre idei, nu de a discuta stereotipuri, aşa cum face echipa de campanie a lui Iohannis", a declarat, pentru DC News, Mirel Palada.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- Klaus Iohannis, iritat de o întrebare primită de la un jurnalist DC NEWS: Asta să vă spună analiștii, sociologii, părerologii - Video în articol
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Geoană, anunț privind candidatura la prezidențiale 2024: Văzând ce se întâmplă în țară...
- Horoscop 23 aprilie 2024. Soarele din Taur se rupe de careul cu Pluto. Daniela Simulescu, previziuni pentru zodii
- Noi împotriva noastră. Zodia care se confruntă cu introspecții intense sub influența Lunii Pline
- Chirieac arată partea bună a noii curse pentru Capitală: Nu mai hotărăsc alții. Bucureștenii să aleagă!
- Care sunt șansele ca inteligența artificială din viitor să nu se lase condusă de om. Prof. Duțu: Am asista la încă o catastrofă asupra vieții pe planetă, deși n-ar fi prima