Poți descărca aplicația:
Get it on App Store Get it on Google Play

18 noi, 09:03
Dezbaterea lui Iohannis. Daniel Savu: O mare minciună. De ce are nevoie de acest simulacru de examen
Daniel Savu (PSD) analizează aşa zisa dezbatere pe care Klaus Iohannis o organizează marţi. 

"Ceea ce organizează Klaus Iohannis marți este orice altceva, numai dezbatere nu! Ori de câte ori îl veți auzi pe Klaus Iohannis sau un reprezentant al PNL că vorbește despre acest moment ca fiind “dezbaterea de dinaintea turului 2”, aveți dreptul și libertatea să considerați asta ca fiind o mare minciună.

De ce are însă nevoie candidatul Klaus Iohannis de acest simulacru de examen la nivel electoral :

- Pentru că speră să obțină cel puțin aparența de competitor frecventabil, care răspunde totuși la întrebări, chiar dacă numai în anumite condiţii şi nu din partea oricui, într-un format de întâlnire pe care singur l-a stabilit !

- Pentru a da posibilitatea propagandei PNL să acrediteze ideea că, de fapt, Klaus Iohannis nu se teme de nicio confruntare, în condițiile în care a și acceptat una cu mai mulţi interlocutori, într-un mediu academic.

Doar că jurnaliştii, analiştii sau politologii nu candidează la alegerile prezidenţiale. Ei îşi pot face datoria de a genera răspunsuri din partea preşedintelui în funcţie, răspunsuri pe care românii nu le-au primit în 5 ani de mandat, dar nu sunt ei cei care vor primi votul românilor pe 24 noiembrie. Nu pot fi politicieni şi nici nu îi pot ţine locul Vioricăi Dăncilă", scrie Daniel Savu pe Facebook.

"Pentru Klaus Iohannis se poate şi altfel decât pentru toţi ceilalţi"

 

"Cu acest prilej însă, va fi confirmată excepţia că pentru Klaus Iohannis se poate şi altfel decât pentru toţi ceilalţi, prin abaterea de la regula democratică de dinaintea turului 2, când alegătorilor li se oferă ocazia să compare în mod direct prestaţia celor doi candidaţi.

Nu am niciun fel de îndoială în privinţa echidistanţiei jurnaliştilor, după cum nu am nimic de comentat cu privire la orientarea politică sau opiniile analiştilor şi politologilor. Toţi sunt absolut liberi să aibă ce convingeri vor şi nu mă îndoiesc de profesionalismul lor. Dar faptul că acest moment este prezentat românilor ca fiind unul cu o valoare mai mare sau cel puţin egală cu adevărata dezbatere cu Viorica Dăncilă, din faţa căreia Klaus Iohannis a fugit, reprezintă un fals, o operațiune de manipulare ce trebuie demontată și explicată ca atare poporului român, care merită să ştie adevărul", a mai scris Daniel Savu.

Acest articol reprezintă o opinie.

loading...
loading...

Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
Crossuri parteneri