Referindu-se la formula folosită de fostul ministru al Sănătății, jurnalistul Val Vâlcu a zis că: ”nu e exclus să fie un zero uman poleit cu like-uri pe Facebook, nu este exclus să fie extrem de incompetent, nu este exclus nimic”. Ori spui clar care este numărul, ori folosești expresii evazive ca să stârnești îndoială și să poți negocia politic. El nu s-a ocupat de cei vii, iar de cei morți nici atât, nu știa cum sunt înmormântați.
Nu ne mai mirăm că nu a terminat facultatea în trei ani din moment ce nu a avut timp, în zece zile, să verifice două formule, să dea trei telefoane și să afle numărul morților.
Vlad Voiculescu a fost demis de premierul Florin Cîțu, miercuri, din funcția de ministru al Sănătății. Decizia a venit pe fondul mai multor crize din sănătate, între care și evacuarea pacienţilor de la Spitalul Foişor, la scurt timp și după Ordinul privind criteriile de carantină, semnat de Andreea Moldovan. Aceasta din urmă a fost demisă, de asemenea, din funcția de secretar de stat în Ministerul Sănătății.
VEZI ȘI: Vlad Voiculescu, ministrul transparență, despre morții de Covid-19: Prefer să nu rostesc cifre, dar nu e exclus să fie de ordinul miilor
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- Ce profesii onorabile ocupă mulți români în Norvegia. „Aici este o lipsă enormă. Toți norvegienii îi laudă”
- O nouă provocare pentru școala românească, în contextul tehnologizării și ecologizării. Prof. Duțu: Un moment de cumpănă
- Cum a ajutat Marian Moroșanu, zis „Ceaușescu”, la urgentarea dosarului Mineriadei