Dinamo - Dunărea Călăraşi, rezultat. Rednic la primul meci
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Dinamo Bucureşti a încheiat la egalitate cu Dunărea Călăraşi, 1-1 (0-1), luni seara, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare, în ultimul meci din etapa a 12-a a Ligii I de fotbal. 

La primul meci al lui Mircea Rednic ca antrenor al lui Dinamo (al patrulea mandat), oaspeţii au deschis scorul prin senegalezul Mediop Ndiaye (22). Dinamo a reuşit egalarea după pauză, prin Daniel Popa (56), introdus în debutul reprizei secunde de Rednic. Dinamo a avut mai multe ocazii de gol, printre care şi o bară, prin Robert Moldoveanu (89). Echipa antrenată de Dan Alexa a terminat meciul în zece oameni, Alexandru Munteanu fiind eliminat în prelungiri.

Meciul a fost precedat de un moment de reculegere în memoria lui Ilie Balaci, fost jucător la Dinamo în finalul carierei. Dinamo a ajuns la şase meciuri consecutive fără victorie, două egaluri, patru eşecuri. Dunărea nu a mai câştigat de patru etape, având o înfrângere şi trei egaluri 1-1.

FC Dinamo Bucureşti - AFC Dunărea Călăraşi 1-1 (0-1), stadion Dinamo - Bucureşti

Au marcat: Daniel Popa (56), respectiv Mediop Ndiaye (22).

Cartonaş roşu: Alexandru Munteanu (Dunărea, 90+2).

Arbitru: Alexandru Tudor (Bucureşti); arbitri asistenţi: Mircea Orbuleţ (Bucureşti), Ciprian Florin Danşa (Satu Mare); arbitru de rezervă: Ionuţ Coza (Cernica/Ilfov) Observatori: Sorin Boca (Iaşi) - CCA, Marin Petrache (Săbăreni/Giurgiu) - LPF

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel