Organizatorii Paradei Cârnaţilor şi Festivalului sarmalelor de la Sfântu Gheorghe au dat, joi, startul înscrierilor la aceste evenimente gastronomice programate în luna noiembrie, estimând că la concurs vor participa peste o sută de echipe din ţară şi străinătate. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Gruman Robert, a precizat, în cadrul unei conferinţe de presă, că, anul acesta, Parada cârnaţilor şi Festivalul sarmalelor se vor desfăşura pe 10 noiembrie, în Sala Sporturilor din Sfântu Gheorghe, iar echipele interesate se pot înscrie până pe 2 noiembrie.
'Neştiind cum va fi vremea în luna noiembrie, dacă va fi ger sau zăpadă, am decis să nu mai organizăm în aer liber şi să mutăm înapoi, la Sala Sporturilor, acest eveniment (...) Parada cârnaţilor a ajuns la a 16-a ediţie, deci este cel mai longeviv eveniment gastronomic din judeţul Covasna', a declarat Gruman Robert. Organizatorii au precizat că idee acestui festival a fost preluată din judeţul Bekes, Ungaria, unde se bucură de un foarte mare succes.
Promovarea produselor locale
'Un festival gastronomic poate să promoveze produsele locale, produsele tradiţionale. Pe plan internaţional se pune mare accent pe separarea produselor industriale de produsele tradiţionale, locale sau bio. Eu cred că prin aceste evenimente gastronomice putem contribui la promovarea produselor locale', a declarat directorul Asociaţiei Întreprinzătorilor Mici şi Mijlocii din judeţul Covasna (ASIMCOV), Vajda Lajos.
Preşedintele Asociaţiei Unităţilor Hoteliere şi de Alimentaţie Publică (SZESZ), Kovacs Istvan, a menţionat că Parada Cârnaţilor, dar şi Festivalul sarmalelor, care se vor desfăşura simultan, reprezintă o oportunitate de a atrage turiştii în judeţul Covasna.
Taxa de participare la Parada Cârnaţilor este de 450 de lei pentru echipe formate din 10 membri, adică 4 bucătari şi 6 suporteri, iar fiecare echipă va primi câte 10 kilograme de carne de porc, diverse accesorii, cum ar fi vase din plastic, feţe de masă, şorţuri şi 15 metri de membrană pentru cârnaţi.
La Festivalul sarmalelor taxa de participare este de 100 de lei, iar echipele vor primi câte 4 kilograme de carne, accesorii şi câte şase bilete pentru suporteri. Anul acesta, participanţii nu vor avea voie să aducă de acasă carne şi produse din carne de porc, având în vedere măsurile instituite de autorităţi în scopul prevenirii extinderii pestei porcine.
Parada cârnaţilor şi Festivalul sarmalelor se înscriu într-un şir de evenimente gastronomice organizate în judeţul Covasna în scopul promovării zonei şi dezvoltării turismului local, alături de festivalul florilor comestibile, festivalul preparatelor la ceaun, festivalul cartofului, festivalul kurtoskolacs-ului şi deliciilor dulci, festivalul barbeque şi festivalul apelor minerale, unde are loc anual şi un concurs de preparat clătite.
Vezi și: Secuii, adunare majoră de Centenar la Sfântu Gheorghe
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Ce nu s-a văzut la vizita lui Marcel Ciolacu la Marea Moschee din Abu Dhabi. Imagini din spatele camerelor - Foto / Video în articol
- 'Explozii puternice' în provincia Isfahan din centrul Iranului - Reuters / Video
- Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 aprilie 2024
- Nod în papură cu Vâlcu și Bulai: Campania electorală, analiza momentului
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică