Doliu în familia Mayweather. Fostul campion mondial a murit
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Fostul mare pugilist şi antrenor Roger Mayweather a murit.

Fostul mare pugilist şi antrenor Roger Mayweather a murit la vârsta de 58 de ani. Campion mondial WBA la categoria superpană şi WBC la categoria semimijlocie-uşoară şi IBO, la categoriile semimijlocie-uşoară şi semimijlocie, Roger era unchiul lui Floyd, pe care l-a și antrenat.

Roger Mayweather a fost un membru cheie al echipei de antrenori a lui Floyd Mayweather și a fost campion mondial WBA la categoria superpană şi WBC la categoria semimijlocie-uşoară şi IBO, la categoriile semimijlocie-uşoară şi semimijlocie. În ultimii ani, sănătatea lui Roger Mayweather s-a deteriorat.

Boxul, principalul vinovat

În 2015, Floyd dădea vina pe box pentru că a dăunat creierului unchiului său. „Unchiul meu Roger Mayweather a pierdut o mulţime de amintiri din cauza boxului. Are doar 50 de ani dar pare că este un bătrân de 80 de ani", spunea Floyd la acel moment.

Roger l-a antrenat pe Floyd Mayweather între 2000 şi 2012.

Această tragedie în familia Mayweather vine după ce, în urmă cu doar câteva zile, fosta parteneră a lui Floyd Mayweather a fost găsită moartă în maşina parcată în faţa casei sale, scrie Mediafax.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel