Domeniul ABSENT din Planul de relansare economică al PNL. Vulpescu: Este absolut şocant!
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Ionuţ Vulpescu a atras atenţia asupra faptului că un domeniu important lipseşte cu desăvârşire din planul PNL de investiţii şi relansare economică, prezentat, recent, cu mult fast.

Ionuţ Vulpescu s-a declarat şocat de faptul că domeniul cultural lipseşte din strategia PNL de investiţii şi relansare economică după criza Covid.

"Am fi putut avea o conversaţie agreabilă, pentru că am văzut şi programul de guvernare al PNL, pe o foaie A4, faţă-verso, însă aici nu există. Deci cultură nu există în planul de relansare economică. Din două, una: ori stau lucrurile excepţional şi nu ai ce să relansezi, ori cultura nu există ca atare pentru Guvernul PNL. Este absolut şocant. Eu m-am uitat, în toată această perioadă, la ce au făcut alte ţări europene. La vocea miniştrilor Culturii, la dimensiunea culturală...

Faptul că nu e nici măcar un rând între cele 160 de pagini (n.r. – ale Planului de relansare economică) dedicat culturii, spune ceva despre viziunea PNL despre cultură: adică sublimă dar lipseşte cu desăvârşire", a declarat, la DC News, Ionuţ Vulpescu.

VIDEO: 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel