La Antena 3 au fost prezentate, vineri seară, în cadrul emisiunii „Exces de putere”, noi detalii din dosarul Caracal legate de modul în care ar fi acționat Gheorghe Dincă.
„În urma analizei comportamentale, s-a ajuns la concluzia că Gheorghe Dincă nu a mințit în multe dintre declarațiile lui. Vorbim de ultimele declarații pe care le-a dat. Au fost primele când a încercat să jongleze, să-i ducă pe anchetatori pe anumite piste, să nu le spună chiar tot, doar că, la sfârșitul lunii octombrie, Gheorghe Dincă a clacat și a înțeles că e mai bine să coopereze cu anchetatorii, astfel încât va avea parte de un regim mai bun în penitenciar, dar și că oricum nu mai are nicio șansă pentru că de foarte multe ori polițiștii, procurorii i-au pus lui Dincă exact dovezile. Știa că nu are scăpare și trebuia să recunoască cele mai multe lucruri. În ultimele declarații e clar că nu a mințit și a detaliat", a spus Berta Popescu.
„E un dosar penal la care se lucrează de 4-5 luni. Sunt 60 de ore de audieri numai cu Dincă. Sunt foarte multe declarații, toate sunt înregistrate. Gesturile, mimica, toate acestea au fost analizate. Poate au momente când Dincă a devenit nervos, a căzut din punct de vedere psihic", a adăugat Berta Popescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Când începe explorarea Cartofului de Aur, cel mai "scump" asteroid din spațiu, estimat la 10.000 de cvadrilioane de dolari. NASA a făcut anunțul
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- A murit Naomy, cea mai controversată vedetă a anilor 2000
- Weekendul 19-21 aprilie, marcat de un eveniment nemaiîntâlnit din 1941 încoace. Daniela Simulescu: Nu ne plictisim deloc zilele ce urmează!
- Chirieac, după riposta Israelului asupra Iranului: S-ar putea să încheiem această pagină neagră din istoria Orientului Mijlociu
- Paradox cu judecătoarea care nu știa că Sebi a murit. Motivul pentru care a făcut „gogonate“ în sala de judecată / video
- Prima luptă între un pilot uman și un avion controlat de inteligența artificială: Un "moment de transformare în istoria aerospațială"
- Au început să apară supermarketuri low-cost. Locuitorii se declară încântați de prețurile mult mai mici ale produselor
- Klaus Iohannis, în Republica Coreea. E prima țară din regiunea Asia-Pacific cu care România a ridicat relațiile la nivel de Parteneriat Strategic, semnat în 2008