Conf dr Adina Croitoru, de la Universitatea Titu Maiorescu, este șeful Compartimentului de Oncologie Digestivă din cadrul Clinicii de Gastroenterologie și Hepatologie a Institutului Clinic Fundeni.
Invitatul va inventaria ce înseamnă cancerele digestive, cele grave, cu prognostic nefavorabil, precum cancerul de pancreas – care este încă letal, care sunt progresele care s-au făcut în ultima vreme, cât de multe și eficiente tratamente au la dispoziție pacienții și medicii, cum aleg medicii ce tratamente sunt mai bune pentru fiecare pacient în parte și care este speranța de viață a bolnavilor.
„Vom discuta despre progrese recente în cancere digestive, care constituie principalul domeniu de activitate a doamnei conferențiar. Ca în general în Oncologie, și în cancerele digestive se vorbește din ce în ce mai mult de medicină personalizată. La fel, ca în general în Oncologie, și în cancerele digestive își găsesc un loc tot mai bine stabilit și terapiile țintite, și imunoterapia cea mai nouă armă de care dispune Oncologia în lupta cu această boală teribilă, dar pe care, evident, trebuie să știi exact cum să o aplici, întrucât pe lângă faptul că nu este eficientă în toate aceste forme de cancer, are și destule efecte adverse", explică academicianul dr Irinel Popescu, realizatorul emisiunii Academia de Sănătate.
Emisiunea va fi transmisă de la ora 11.00, pe paginile de Facebook și Canalele de Youtube ale DC News și DC Medical.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 25 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care nu trebuie să mai amâne o discuție delicată! Nu vei scăpa
- O nouă escrocherie face ravagii în Franța. Ce este metoda "cetățeanul român"
- Salariu minim mai mare decât cel minim pe economie și șase salarii compensatorii pentru toți angajații din bănci. Acordul parafat miercuri cu sindicatele
- Mircea Badea, propunere tare pentru șoferii de mașini electrice: Ori protejezi natura, ori ce faci?!
- Satul în care vin turiști din Austria, Germania, Belgia și de peste Ocean. Tanti Emilia dezvăluie secretele ciorbei de miel: ”Este regele ciorbei”
- Acoperiș pe toate blocurile. Sociologul Bulai vine cu o idee inedită, ca la țară, dar cu ”super rentabilitate”: Micul Paris pe bune!
- Ucraina a refuzat ca o stradă din Odesa să se numească Mihai Eminescu. Ce variante au fost acceptate
- Mugur Ciuvică a spus cine ar fi cel mai bun președinte pentru România: E la ani lumină față de orice contracandidat / video
- Loto 6/49. Rezultatele tragerilor de joi, 25 aprilie, 2024. Report cumulat la Noroc de peste 1,85 milioane de euro
- Iohannis zice că "economia României nu șchioapătă". Coșea: Bineînțeles că nu, pentru că se târâie ca un melc. Ce îi trebuie pentru a deveni "tigru"
- Școala românească nu mai pune accentul pe valorile etice. Profesor universitar: Doar prin educație morală construim o țară educată
- Cum fac criminaliștii percheziția informatică. „Nu întotdeauna este prezent și suspectul”
- Chirieac, după Ciolacu a reamintit că nu a pierdut alegeri de când conduce PSD: Singurele care contează sunt prezidențialele