Prof. univ. dr. Daniel Coriu, noul preşedinte al Colegiului Medicilor din România
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Ema Apostu
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres
Prof. univ. dr. Daniel Coriu este noul preşedinte al Colegiului Medicilor din România (CMR), în urma alegerilor care au avut loc vineri.

Din noua echipă mai fac parte vicepreşedinţii Valeria Herdea - coordonator al Departamentului Economico-Social, dr. Gheorghe Borcean - coordonator al Departamentului de Jurisdicţie profesională, dr. Călin Bumbuluţ - coordonator al Departamentului Profesional - Ştiinţific şi Învăţământ şi secretarul general, dr. Gindrovel Dumitra - coordonator al Departamentului de Avizări.

"Această alegere mă responsabilizează, dar îmi demonstrează că schimbările pe care le-am prezentat public reprezintă dorinţe ale comunităţii medicale. Colegiul Medicilor din România reprezintă entitatea noastră, a tuturor medicilor. Împreună trebuie să luptăm pentru profesia medicală, să dezvoltăm profesia de medic şi îi asigur pe toţi medicii că doresc un Colegiu al Medicilor pentru toată comunitatea medicală, un Colegiu în care fiecare medic este important şi mândru că este membru al acestui corp profesional", a afirmat Coriu, potrivit unui comunicat al CMR transmis Agerpres.

Noul preşedinte al CMR a subliniat că este importantă o dezvoltare continuă a relaţiei cu colegiile teritoriale, păstrând autonomia, deoarece colegiile judeţene reprezintă medicii din teritoriu.


Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel