"În primul rând, aş fi restructurat rapid şi aş fi făcut funcţional, pentru că ştiam cum şi cu cine, sistemul de sănătate publică", a spus dr. Alexandru Rafila în cadrul emisiunii "Ce se întâmplă", când Răzvan Dumitrescu l-a întrebat care ar fi fost prima sa mutare ca premier.
"DSP-urile, adică", a replicat Răzvan Dumitrescu.
"Nu doar DSP-urile, e un sistem integrat. Noi l-am făcut odată, înainte de aderarea în UE, în 2004. Chiar am făcut atunci, alături de doamna doctor Adriana Pistol, când s-a şi format Centrul de Control al Bolilor Transmisibile, pentru că era condiţie de aderare. Aderarea României la UE nu avea nicio zonă legată de asistenţa medicală. În zona de sănătate publică, care se corelează cu siguranţa naţională, dar şi cu siguranţa statelor din UE a fost capitol de negociere. Am făcut un nucleu care putea sta la baza restructurării sistemului de sănătate publică. Lucrul ăsta nu s-a întâmplat şi vedeţi unde am ajuns, cu anchetele epidemiologice, cu testarea, etc.
Eu am primit telefon legat de ancheta epidemiologică în ziua a 11-a. Era complet inutil. E clar că nu e funcţional. E primul lucru pe care trebuie să îl faci. De sistemul ăsta depinde şi succesul campaniei de vaccinare", a mai spus dr. Alexandru Rafila.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Plata pensiilor pentru luna mai. Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, precizări importante pentru pensionarii români
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Scenariu de necrezut: Armate de gândaci cyborg controlați de la distanță. Ce spun cercetătorii japonezi
- Horoscop 24 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care-și pierde controlul. Va fi foarte greu să-ți revii!
- 5 pași pentru un somn mai bun conform oamenilor de știință
- Efectele prafului saharian asupra sănătății. Beatrice Mahler: Cine trebuie să aibă grijă să nu iasă din casă
- Tabloul unei „femei necunoscute” păstrat la Cernăuți s-a dovedit a fi un portret extrem de valoros al Reginei Maria a României / foto în articol
- Judecătoarea din dosarul lui Vlad Pascu, autoarea unor gafe intolerabile, mută în fața presei. Tace mâlc
- Calcule electorale pentru Primăria București. Marele pierzător după retragerea lui Cîrstoiu. Chirieac: Va absorbi imediat o bună parte a electoratului său
- ANAF se pregătește să ia bani de la români. Ești bun platnic? Vin vești proaste. Anunțul lui Boloș: Cât va trebui să plătim
- Cum te autosabotezi fiind negativist. Psiholog: „Aoleu, dacă pățesc ceva? Nu o să fii niciodată fericit!”
- Cozi la spălătorii din cauza prafului saharian. E vreun pericol sau e doar un moft?
- E salvarea dependenților! „Am un comportament pe care vreau să-l elimin, nu pot, așa că optez la această metodă”