Economistul şef BNR propune TĂIEREA salariilor bugetarilor. Semnal al AUSTERITĂȚII? Adrian Câciu: ȘTIE foarte bine!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Economistul Adrian Câciu a explicat, în exclusivitate pentru DC NEWS, ce a vrut să spună Valentin Lazea, economistul şef al BNR, când a propus reducerea salariilor bugetarilor cu 20 la sută ca soluţie pentru reducerea deficitului bugetar. 

"Trebuie un deficit de sub 7% anul viitor. Chiar dacă se va realiza acest lucru, rămâne de văzut cum se va putea face reducerea la sub 3% până în 2024, care este an electoral și știm ce se întâmplă în România în anii electorali. O soluție ar fi săptămâna de lucru de 4 zile pentru bugetari cu o reducere de o cincime a salariului. Măcar așa s-ar ajunge la un cvasi-echilibru între salariile din sectorul bugetar și cele din mediul privat.", a declarat Valentin Lazea, economistul şef al BNR, în cadrul unei videoconferinţe. 

VEZI ŞI Economistul şef BNR propune tăierea salariilor bugetarilor. BNR, reacţie. "Se ia în calcul un singur scenariu"

"Ar fi grav să fie aşa". Adrian Câciu, analiza declaraţiei

"Eu cred că contextul a fost ceva mai larg în această declaraţie. Orice economist raţional, şi sunt convins că şi dl Lazea ştie foarte bine, ştie că mai ales în context de criză, consolidarea bugetară nu se face pe seama cheltuielilor bugetare, pentru că efectul ar fi nociv pentru economie, ci se face pe seama veniturilor bugetare. 

Adică nu tai cheltuieli, ci măreşti gradul de colectare a veniturilor. Cred că, şi dacă nu mă înşel chiar a declarat, că ar fi recomandat să se găsească o altă formulă de taxare a veniturilor şi a pus apoi ca şi completare că, în caz că nu se realizează o consolidare bugetară pe venituri, evident trebuie restructurate cheltuielile bugetare. Nu am văzut-o ca un atac direct asupra restructurării cheltuielilor. Aşa aş vrea să cred. Nici  nu recomand nimănui, oricărui Guvern care ar veni, să umble la salariile din sectorul public sau la cheltuielile de asistenţă socială. Sigur, poate fi eliminată risipa, asta e altceva. Eu aşa aş vedea declaraţia. Vreau să plec de la premisa că nu a fost un semnal al austerităţii dat de domnul Lazea. Ar fi grav să fie aşa! ", a declarat Adrian Câciu pentru DC NEWS. 

ALARMĂ pentru bugetari, atac la Florin Cîţu

"Dacă aş fi fost în locul dlui Lazea, aş fi spus că rectificarea asta bugetară nu trebuia să ducă deficitul la 9,1 la sută din PIB şi datoria publică la 47 la sută, ci din contră, trebuia să micşoreze deficitul, iar datoria să o restrângă. Pentru că trebuie să am pentru anii viitori un spaţiu fiscal în care să pot cheltui. Criza sanitară nu e gata, criza financiară nu s-a terminat. Dl. Cîţu, din păcate, ne duce într-o situaţie în care ne vom confrunta cu îngheţarea salariilor din sectorul public. 85 la sută din aceste salarii sunt ale oamenilor care ne protejează de pandemie. Vorbim de angajaţi din sănătate, educaţie, armată, jandarmerie, poliţie. Toţi cei care sunt implicaţi efectiv în această situaţie. Nu e deloc confortabil pentru nimeni să trăiască astfel de situaţii când e pus în prima linie", a mai spus economistul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel