Urmărește emisiunea live
Ed Sheeran, în viitorul film din seria Star Wars
Data publicării:
Autor: Sebastian Florea
WhatsApp
Ed Sheeran își va face apariţia în Star Wars, după ce și prinţii William şi Harry au fost protagoniști în episodul opt.

Cântăreţul britanic a obţinut un rol cameo în următorul film, al IX-lea, din saga intergalactică, aşteptat în cinematografe în decembrie 2019. Artistul a vrut să păstreze secretă participarea la film, însă site-ul Irish Sun dezvăluie online în 7 decembrie că tânărul cântăreţ de 27 de ani întruchipează un Stormtrooper, în locul alteţelor regale dinaintea lui dar şi a lui Tom Hardy sau Daniel Craig, care au avut şi ei scurte apariţii în serie tot în roluri de Stormtrooper.

Prinţii William şi Harry au participat la filmările pentru episodul VIII, The Last Jedi, în 2017, dar scenele în care au jucat nu au fost păstrate în film. Star Wars Episode IX este al treilea film din a treia trilogie a seriei de filme Star Wars. Aparent va fi ultimul episod al seriei şi se filmează din august la Studiourile Pinewood.

Distribuția

În distribuţie mai figurează Daisy Ridley, John Boyega şi Mark Hamill. Nu este prima dată când Ed Sheeran comite o infidelitate faţă de muzică preferând calitatea de actor. El a fost văzut în propriul rol în Bridget Jones's Baby, precum şi în pielea unui soldat în cel de-al şaptelea sezon al Game of Thrones.

Această apariţie în serialul de succes produs de HBO a făcut obiectul a numeroase critici, care l-au determinat pe cântăreţ să-şi dezactiveze reţelele sociale.

Vezi și: Star Wars. Compania Disney, anunţ despre continuarea seriei

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel