Epicentrul pandemiei. OMS, mesaj de ULTIMĂ ORĂ: Nu există nicio îndoială!
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Rodica Mitu
WhatsApp
Organizația Mondială a Sănătății atrage atenția că terapiile intensive sunt pline în Europa și SUA.  

Numărul celor infectați cu Covid-19 continuă să crească în lume.

„Multe țări din emisfera nordică înregistrează o creștere îngrijorătoare a cazurilor și internărilor. Unitățile de terapie intensivă își ating capacitatea maximă în unele locuri, în special în Europa și America de Nord", a declarat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus, conform Agenției ANSA.

„Nu există nicio îndoială că Europa este acum un epicentru al pandemiei", a adăugat el.

Tedros Adhanom Ghebreyesus a spus că nimeni nu dorește mai multe restricții, dar pentru evitarea acestora trebuie ca fiecare să își facă partea.

Franța se confruntă cu al doilea val, mai puternic decât primul, cu „aproape de 100.000 de cazuri pe zi”.

„Acest virus este foarte dificil. Am obținut multe informații, dar nu știm totul. Acest al doilea val va fi probabil mai puternic decât primul și impactul asupra sistemului de sănătate va fi imediat, în următoarele trei săptămâni, în serviciile de resuscitare", a spus profesorul Jean-Francois Delfraissy, şeful consiliului ştiinţific pentru pandemie al guvernului de la Paris, pentru RTL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel