Epidemie cu COVID-19, în Italia. Un nou BILANȚ. A crescut brusc numărul persoanelor infectate
Data publicării:
Autor: Mircea F. Cristian
WhatsApp
În Italia, numărul de infectări cu noul coronavirus a crescut duminică, a anunţat, într-un nou bilanţ, şeful Protecţiei Civile, Angelo Borrelli

Potrivit bilanţului prezentat de Borrelli, cazurile, care includ cele două decese survenite în intervalul vineri-sâmbătă, sunt în număr de 89 în Lombardia (în regiunea Milano), 25 în Veneto (în zona Veneţia), 9 în Emilia-Romagna (în jurul Bologna), 6 în Piemont (Torino), la care se adaugă 3 în regiunea Roma (Lazio), care sunt infecţii contractate în afara Italiei. În total, sunt 132 de cazuri de infectări cu noul coronavirus.

Şeful protecţiei civile a adăugat că în ultimele zile au fost efectuate peste 3.000 de teste de depistare a Covid-19 şi cel puţin o parte dintre rezultatele acestora sunt aşteptate în cursul după-amiezii de duminică. Borrelli a subliniat că, pentru moment, structurile sanitare nu au reuşit să identifice pacientul zero, cela care a declanşat epidemia în Italia.

Citește și: Vii din Italia? Iată ce te așteaptă pe aeroportul Otopeni. Decizia CNAB

Dificil de prevăzut amploarea

Prin urmare, este dificil de prevăzut amploarea contagiunii (epidemiei), a precizat acesta, adăugând că singura măsură valabilă care poate fi adoptată este închiderea teritoriilor afectate.

Guvernul italian a plasat în carantină sâmbătă seară două zone din Lombardia (în jurul oraşului Codogno) şi Veneţia, precum şi o localitate din apropiere de Padova pentru a încerca să ţină sub control această epidemie de Covid-19, fără precedent în Europa.

Şeful protecţiei civile a adăugat că mii de paturi sunt pregătite în structuri militare sau hoteliere pentru a primi eventualele persoane plasate în carantină sau bolnave, amintește Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel