Epidemiolog celebru, avertisment. Unde este riscul de infectare mai mare de 15-20 de ori
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florin Răvdan
WhatsApp
Syra Madad, director de Programe pentru Sistemul de Răspândire a Agenților Patogeni pentru spitalele din New York, a explicat într-un interviu unde este riscul de infectare cu coronavirus mai mare, dar şi ce s-a învăţat până acum despre COVID-19. 

-Am răspuns la mai multe pandemii și epidemii de-a lungul carierei mele și cea ce face COVID-19 atât de dificil este în primul rând faptul că avem de a face cu un virus respirator și au fost făcute foarte multe greșeli la început, aici, în SUA, dar și în toată lumea. În primul rând, a fost subestimată boala în sine și faptul că nu am avut infrastructura de care am avut nevoie ca să fim capabili să reacționăm potrivit și rapid în fața acestei infecții. Sunt multe probleme pe care le-am avut încă de la începutul pandemiei și continuăm să le avem, deși suntem de 9 luni în pandemie. Dacă politicul și politicienii nu iau pandemia în serios, dacă nu au voința politică pentru asta, atunci rezultatul va fi unul urât. Iar aici, în SUA, nu este vorba doar despre sistemul public de sănătate, ci și despre politică, care este centrul atenției, iar asta face ca situația să fie mult mai gravă.", a declarat Syra Madad la Digi24

Riscul de infectare, uriaş în spaţii închise

 

"Am învățat multe despre COVID-19 de când a început și unul dintre lucrurile pe care le facem mai bine în profunzime este că avem tratamente mai bune. Tratamentele pentru cei care ajung la spital au devenit mai bune, deci suntem în stare să scădem numărul celor care își pierd viața din cauza COVID-19, datorită câtorva tratamente pe care le avem și pentru că am învățat mai bine cum să intervenim mai rapid și să facem lucrurile mai bine. În același timp vedem o schimbare la nivelul populației. Sunt mai mulți tineri care se infectează, față de cei mai în vârstă. Știm despre COVID-19 este că riscul de a fi mortal este mai mare pentru populația mai în vârstă. Pentru tinerii care se infectează, evident cazurile fatale sunt mai puține, ceea ce este foarte bine, dar din nou, cum am spus, nu știm ramificațiile pe termen lung, nu știm despre bolile asociate cu COVID-19, deci chiar dacă tinerii nu mor din cauza Covid-19, ar putea să aibă probleme pe termen lung pe care urmează să le aflăm.

Riscul de răspândire a virusului este de 20 de ori mai mare în interior, decât în exterior. Deci sunt lucruri pe care le poți face pentru a scădea riscul de a transmite COVID-19 sau de a te infecta cu virusul.", a mai spus aceasta. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel