'Peste 11.000 de români sunt diagnosticaţi anual cu cancer pulmonar, zilnic murind 28 de oameni din cauza bolii (în 2018 au fost înregistrate 10.277 decese). Această afecţiune reprezintă principala cauză de mortalitate în rândul bărbaţilor diagnosticaţi cu cancer şi se situează pe locul 4 în rândul femeilor, după cancerul de sân, de col uterin şi cancerul colorectal (...) Suntem în situaţia pentru a acţiona statul în judecată pentru a avea acces la aceste tratamente care au fost evaluate de Agenţia Naţională a Medicamentului', a afirmat Irimia.
El a spus că speranţa de viaţă pentru pacienţii cu cancer pulmonar ar putea fi chiar dublată prin programe naţionale de informare, depistare precoce, prin accesul la investigaţii imediate şi accesul la tratament, după ce aceste investigaţii au fost bine conturate de biomarkerii necesari în această formă de cancer.
'Prin toate aceste măsuri, de la informare până la tratament adecvat ţintit, putem până în 2025 să dublăm speranţa de viaţă şi în România, pentru că în acest moment suntem pe ultimul loc în UE privind speranţa de viaţă la cinci ani şi anume 11% din totalul pacienţilor depistaţi au speranţă de supravieţuire la cinci ani', a susţinut Cezar Irimia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Prof. univ. dr. Mircea Duțu, semnal de alarmă asupra reformării profesiei juridice: Robotul a participat la admiterea în magistratură și a trecut cu brio / video