Fenomenul Mamaia. De ce trebuie păstrat Cîțu în Guvern
Data publicării:
Autor: Val Vâlcu
WhatsApp
Florin Cîțu
Florin Cîțu
PNL se pregătește pentru alegerile parlamentare și locale, care vor avea loc, cel mai probabil, în luna iunie. În această perspectivă, se mai face remanierea? Iar dacă aceasta se va produce, vor fi schimbați Florin Cîțu și Violeta Alexandru?

În ceea ce o privește pe doamna Alexandru, decizia ține de discuțiile pentru un candidat comun al Dreptei la Capitală. Scenariul care sincronizează alegerile locale cu cele parlamentare merge cu un vot într-un singur tur, iar Violeta Alexandru este președinte al organizației de partid din București. Remanierea ei ar vulnerabiliza PNL, în negocierile cu USR-PLUS și PMP, pe de o parte. Pe de altă parte, dacă PNL candidează  separat, exercițiile de PR ale ministrului Muncii pun pe fugă electoratul în vârstă, dezamăgit de administrația PSD.

Nu la fel este cazul lui Florin Vasile Cîțu ( de ce oare speakerii Dreptei rosteau cu obstinație toate cele trei nume ale lui Ponta sau Dăncilă, iar acum uită să-i spună și Ion lui Marcel  Vela, sau Daniel lui Virgil Popescu?).  La cât de cătrănit părea ministrul de Finanțe, după ședința PNL de duminică, te-ai putea gândi că postarea cu mersul la frizer nu se mai referă la părul din cap, ci la faptul că va fi ras din guvern.

Ar fi o greșeală remanierea lui Cîțu în prag de alegeri. La fel cum ar fi renovarea camerelor și îmbunătățirea serviciilor, pe Litoral. Hotelierii din Mamaia au de două ori prețurile din Varna, dar la noi nu găsești un loc! Proști ar fi să investească. Bravo lor, de ce să riște rașchetând mucegaiul de pe pereți și vânzând ciorbă fără salmonela dacă asta vrea publicul plătitor?

Lumea nu l-a ales pe Florin Vasile Cîțu, la referendum și la prezidențiale, pentru dobânzi mai subțiri sau pentru credite Prima Casă, ci pentru că nu ia prizonieri în lupta cu PSD. Publicul e dispus să plătească: ROBOR mai mare, leu mai mic, cazare mai scumpă, doar pentru a locui în Mamaia sau pentru a ține un James Bond în  tranșeele războiului cu spionii ruși.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel