Finlanda. Doctorița româncă căreia statul i-a luat copiii, mesaj tulburător
Data publicării:
Autor: Bogdan Cotigă
WhatsApp
Camelia Smicala, doctorița din Piatra Neamț căreia statul finlandez i-a luat copiii și îi ține de doi ani în orfelinat, a transmis publicului un mesaj cutremurător.

Doctorița a fost căsătorită cu un cetățean finlandez. Are cu acesta doi copii și o fată din prima căsătorie. După ce a divorțat din cauza violenței domestice, mama a vrut să se întoarcă în România cu cei doi copii. Fostul soț a reclamat acest lucru autorităților care din 2016 țin cei doi copii departe de ea în două orfelinate diferite.

Recent Camelia Smicala a postat un mesaj prin care a anunțat că a pierdut aproape orice speranță de a-și recupera copiii.

"Pentru că nu ne-au mai lăsat nici o speranță de a a fi salvați, mă retrag din" viața publică". Am încercat tot, dar cu două țări și o Uniune Europeană nu am nici o posibilitate să mă lupt.

-cel mai mult probabil că vineri ne vor sista întâlnirile

-ultima șansă de apel pe plan" legal"a fost epuizată fost epuizată :lui Mihai I s-a dat dreptul de a face apel, conform legii, socialul i-a pus la dispoziție chiar și un avocat, conform legii. Numai că, acel avocat a fost numit de către social, "a avut timp" să se întâlnească cu Mihai doar exact în ultima zi în care se putea face apelul,ȘI A OMIS SĂ FACĂ APELUL, așa că acesta s-a prescris. Deci, copii sunt condamnați la închisoare", a scris femeia.

Are nevoie de un avocat pentru CEDO

"Mai avem "o șansă" să facem apel la CEDO în timp de 4 luni dar nu s-a găsit nici un avocat probono care să o facă. Și, în plus, încrederea mea în CEDO(care ne-a dizolvat 3 dosare) e undeva la minus infinit. Pe pagina de facebook al lui Mihai, prietenii au postat un video cu un pui de ursuleț care se chinuia să urce un munte să ajungă la mama lui. Acest video a fost șters de 3 ori de pe pagina lui Mihai, însă, în 10 minute după aceea, era prezentat la știrile naționale finlandeze. Dovada că suntem urmăriți și deranjam la nivel înalt", a povestit doctorița.

România inferioară Finlandei. Interdicție pentru ambasador

"Faptul ca ambasadorului României la Helsinki I se interzice în continuare să vadă copiii(care sunt cetățeni români ținuți captivi, împotriva voinței lor în Finlanda) , iar ambasadoarea Finlandei face ce vrea în România, e o dovadă în plus că România se consideră inferioară Finlandei. Vă mulțumim tuturor celor care ne-ați susținut și îmi cer scuze! Mai mult nu am putut", a scris mama disperată pe Facebook.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel