Specialiştii companiei arată, în context, că procedura nu este dificilă, însă este solicitantă, astfel încât cei interesaţi trebuie mai întâi să îşi facă un calcul cu privire la suma pe care o au de recuperat pentru a decide în ce măsură demersul este oportun. Într-un material remis miercuri Agerpres, Ramona Ţariuc, Director Taxe Indirecte, şi Cătălina Cojocaru, Manager Taxe Indirecte, Deloitte România, au explicat faptul că procedura rambursării TVA achitată în alte state membre este reglementată de Directiva 2008/9/CE a Consiliului din 12 februarie 2008, care a fost transpusă în legislaţia fiecărui stat membru.
'În România, orice persoană impozabilă stabilită local poate obţine rambursarea TVA aferentă achiziţiilor de bunuri/servicii şi importurilor efectuate în alte state membre. Condiţia esenţială pe care trebuie să o îndeplinească solicitantul este să fi efectuat operaţiuni care dau drept de deducere a TVA. În plus, solicitantul nu trebuie să fie stabilit în statul membru în care a efectuat respectivele achiziţii şi să nu fi efectuat livrări bunuri/prestări de servicii pe teritoriul acelui stat pentru care este persoana obligată la plata taxei', se arată în documentul citat.
Cele mai frecvente tipuri de achiziţii sunt serviciile de cazare şi restaurant, cheltuielile de deplasare, combustibilul, accesul la târguri şi expoziţii iar perioada pentru care se poate solicita rambursarea TVA este cuprinsă între trei luni şi un an. 'Astfel, dacă aveţi un cod valid de TVA şi efectuaţi operaţiuni cu drept de deducere în România, vă recomandăm să efectuaţi o analiză a sumelor reprezentând TVA achitată în alte state membre unde nu sunteţi stabiliţi/înregistraţi în scopuri de TVA.
Perioada pentru care se poate solicita rambursarea TVA este cuprinsă între trei luni şi un an, excepţie făcând situaţia în care aceasta reprezintă perioada rămasă până la sfârşitul anului calendaristic. În cazul în care cererea de rambursare vizează o perioadă de rambursare mai mică de un an calendaristic, dar mai mare de trei luni, cuantumul TVA pentru care se solicită o rambursare nu poate fi mai mic de 400 de euro. Pentru perioadele de rambursare de un an calendaristic sau perioada rămasă dintr-un an calendaristic, cuantumul TVA nu poate fi mai mic de 50 de euro', subliniază documentul.
Potrivit experţilor Deloitte, dacă sunt îndeplinite condiţiile şi validate pragurile, persoana impozabilă poate depune o cerere de rambursare (pe cale electronică) până pe 30 septembrie 2019 pentru TVA achitată pe parcursul anului 2018. În cazul în care baza impozabilă menţionată pe factură sau documentul de import depăşeşte 1.000 de euro, respectiv 250 de euro, în cazul facturilor pentru combustibil, statul membru de rambursare poate solicita anexarea documentelor.
'Pentru a câştiga timp, recomandarea noastră este să ataşaţi aceste documente odată cu depunerea cererii de rambursare. Cererea se depune prin intermediul portalului electronic pus la dispoziţie de autorităţile fiscale din România şi aplicantul primeşte o confirmare de primire. În continuare, autorităţile române transmit cererea de rambursare către statul membru relevant. Atragem atenţia asupra faptului că statul membru de rambursare poate stabili limba în care solicitantul trebuie să furnizeze informaţiile din cererea de rambursare sau eventualele informaţii suplimentare', explică sursa citată.
Termenul de soluţionare a cererii de rambursare este cuprins între patru şi opt luni de la data la care statul membru de rambursare primeşte cererea. În cazul în care cererea se aprobă, rambursarea sumei este efectuată de către statul membru de rambursare în termen de zece zile lucrătoare de la data expirării termenului de patru luni sau, în cazul în care au fost solicitate informaţii suplimentare sau alte informaţii ulterioare, de maximum opt luni.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Delia Budeanu, povestea neștiută. Cea mai cunoscută crainică din istoria Televiziunii Române de dinainte de '90 se temea să nu fie împușcată de Ceaușescu
- Horoscop 23 aprilie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are probleme în familie. Mergi pe vârfuri!
- Zodia care trebuie să facă schimbări în perioada următoare. Daniela Simulescu: Vă recomand să stați departe / video
- Banca Mondială și FMI recomandă noi taxe și impozite pe salariile românilor, dar și pe locuințe și mașini. Alternativa lui Adrian Negrescu
- Modificare RCA - numeroși șoferi vor plăti bani mai mulți. Titi Aur arată manevra care s-a făcut / video
- Horoscop 22 aprilie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară. Zodia care se simte manipulată. Vei fi radical
- O țară din Europa are școală gratis pentru adulți, inclusiv pentru români. Învață două limbi străine și obțin și competențe profesionale
- Armata SUA testează o armă experimentală cu microunde de înaltă putere. Ce este Proiectul Meteor
- BANCUL ZILEI: Bulișor, răspuns magistral pentru tată
- Apa îmbuteliată în pet-uri, pericol pentru sănătate. Dr. Mircea Duțu: ”Particule extrafine au ajuns în sânge, inimă și creier”. Care este cea mai sigură apă
- La mesele festive scăpăm „ca vaca-n cucuruz” și apoi ne întrebăm de ce ne-am îngrășat. Dr. Doru Negru: Păi ați alergat mai mult de Paști?
- Circulăm într-o junglă. Mesajul unui expert auto: Cifrele ne arată că trebuie să știi să te aperi
- Cum te prind criminaliștii doar după scris. Comisar-șef: Activitatea este exclusiv umană