Fondul Monetar Internaţional a concluzionat că scăderea economică mondială cauzată de pandemie este mai puternică decât cea din 1929-1933 şi că lumea s-ar putea confrunta cu o contracţie economică de 8,3 la sută. Deşi nu face parte din rândul marilor economii mondiale, România va fi şi ea afectată de această scădere.
"România e o ţară mică, cu o pondere mică în economia mondială, dar e influenţată de tot ce mişcă în economia mondială. Trebuie să şi nuanţăm un pic. Căderea la nivel mondial este extraordinar de mare şi se datorează unui alt tip de criză faţă de 1929-1933. Este o blocare totală a economiei şi a circulaţiei. Tocmai aici ne afectează şi pe noi, pentru că suntem încadraţi în acest circuit. Suntem o ţară subcontractoare, avem contracte şi comenzi din alte părţi. Producem pentru industria AUTO, IT, etc, dar la comandă. Dacă economia mondială nu are suflul necesar, şi comenzile scad.
Al doilea tip de influenţă este circulaţia forţei de muncă, pe care am contat foarte mult. Diaspora a adus foarte mulţi bani în ţară. Dar acum unii nu mai pot pleca, alţii au rămas fără loc de muncă în ţările în care au plecat, deci fluxul de capital care venea în România de la Diaspora se va micşora.
Aceste dificultăţi pe care le avem ca urmare a contagiunii generale ne obligă la o creştere importantă a datoriei externe. Indicele de îndatorare a crescut într-o manieră nemaivăzută, ori asta nu e bine pentru viitor. Totuşi FMI spune că România nu e într-o situaţie atât de gravă. Dar să vedem cum vom continua, cum va continua pandemia, dacă vom mai închide ramuri de activitate. Depinde şi de noi în ce măsură vom avea efecte negative", a declarat Mircea Coşea în exclusivitate pentru DC NEWS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Adrian Negrescu: Va fi primul Paște fără miel pentru majoritatea românilor, în condițiile în care prețul cărnii a atins un nivel fără precedent în ultimii 30 de ani
- Semafoarele care educă șoferii. Titi Aur: Spania are de foarte mult timp introdus acest sistem. E demonstrat 100% că sunt utile / video
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Copiii, sub presiuni imense din partea societății, rețelelor de socializare și părinților. Cum să nu găsească căi de evadare?
- Separi cățeii de mamă înainte de opt luni? Se pedepsește cu închisoarea: Pedeapsa trebuie să fie mai drastică
- Motivele care sabotează fericirea, tema zilei la Ultrapsihologie