Focar de Covid-19 într-un spital din Alba. Șase cadre medicale, depistate pozitiv
Data publicării:
Autor: Alexandru Ichim
WhatsApp
Un nou focar de coronavirus a fost înregistrat în Alba, în cadrul unei unităţi sanitare unde au fost depistate pozitiv şase cadre medicale.

Anunțul a fost făcut astăzi de către Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba care a și luat imediat mai multe măsuri, scrie Agerpres. 

Potrivit directorului executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea, din cele şase cazuri, două au fost depistate joi şi patru vineri. Printre cei şase nu se află medici.

"DSP Alba a demarat o anchetă epidemiologică şi, în paralel, o anchetă a inspectorilor sanitari, în vederea limitării extinderii, protejării personalului medical şi a pacienţilor, precum şi identificării eventualelor deficienţe privind respectarea normelor de lucru şi protecţie", a afirmat Alexandru Sinea.

Restul cadrelor medicale și pacienții, testați 

Potrivit directorului executiv al DSP Alba, tot personalul medical şi pacienţii spitalului vor fi testaţi.

"Până acum, în cadrul acestei anchete, au fost efectuate peste 150 de teste COVID-19, urmând ca, zilele ce urmează, testarea să continue. Dacă vor fi constatate deficienţe, DSP Alba va lua cele mai drastice măsuri prevăzute de legislaţie", a precizat Alexandru Sinea.

Acesta a afirmat că nu poate să menţioneze despre ce unitate medicală este vorba.

Situația din județul Alba 

Până sâmbătă, în Alba au fost înregistrate 295 de cazuri pozitive, din care şapte în ultimele 24 de ore.

Au fost declaraţi vindecaţi 225 de pacienţi, fiind înregistrate şi 19 decese.

În total, în Alba au fost efectuate 16.320 de teste, potrivit DSP.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel