Una dintre întrebările la care se dorește răspuns în condițile Brexit-ului este legată de posibilitatea ca Franța să ia locul lăsat liber de Marea Britanie.
”Nu este un secret că acum mai bine de o lună, în dublă calitate - este pentru prima oară când cineva reprezintă AUF, Agenția Universitară a Francofoniei, la nivel de președinte și sunt al șaptespezecelea președinte al francofoniei universitare, iar predecesorii au provenit din state precum Franța, Belgia, Elveția, Canada în care limba franceză este limbă oficială - a fost o onoare pentru România și pentru învățământul superior faptul că 111 țări au ales un român pentru un mandat ce se va încheia în 2021. N-am nicio problemă la nivel personal, dar este păcat că în România nu valorificăm suficient această poziție internațională. În afară de comisarul Corina Crețu nu știu să mai fie vreun român la conducerea unei organizații internaționale. În paralel avem Adunarea Parlamentară a Francofoniei, care cuprinde 87 de state. A fost Adunarea Parlamentară la Quebeq, am avut șansa și onoarea să fiu șeful delegației Palamentului României și întrebarea pe care am adresat-o secretarului general OIF în plen a fost următoarea: Ce aveți de gând să faceți concret, ca și organizație a statelor francofone pentru utilizarea limbii franceze în instituțiile internaționale, mai ales în instituțiile europene în condițiile Brexit-ului? Eu consider că este normal să avem și franceza care dintotdeauna a fost limba diplomației, care a fost limbă de comunicare interinstituțională”, ne-a declarat Sorin Cîmpeanu.
Ce se va întâmpla cu limba engleză, în comunicarea oficială europeană, după ieșirea Marii Britanii din UE ne spune tot rectorul Sorin Cîmpeanu în interviul pe care vă invităm să-l ascultați integral aici:
VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Horoscop 28 martie: Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Zodia care are nevoie de o schimbare. Bucură-te de viață!
- Alternativa din capitalele europene, după interzicerea centralelor pe gaz. Ștefan Pălărie (USR): Nu transportă gaz până în apartament
- AFM, finanțare de 1900 de euro pentru fiecare familie unde venitul pe membru este sub 1700 de lei. Ce este programul ”Prima Conectare”. ”Aduceți civilizația în casa omului”
- Dan Negru mai vrea o lege dacă se decide închiderea supermarketurilor în weekend: Să-i interzică lui Bartoș!
- BANCUL ZILEI: După căsătorie...
- Şedinţă de Guvern: Modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, pe ordinea de zi
- Strategul Cristian Socol, reacție la ultimele date Eurostat despre România. Am depășit și Ungaria. Cea mai mare viteză din ultimii 10 ani
- Alexandru Rafila, reacție după ce Oana Sivache (ASSMB) a fost inculpată de DNA
- Un înlocuitor al zahărului, mai dăunător decât zahărul în sine. Medicii trag un semnal de alarmă: Evitați-l!
- Oana Zăvoranu bagă televiziunile în faliment. Cât spune Cristi Brancu că ar cere bruneta pentru o înfățișare